 |
Camille Flammarion - M. 13, Equatorial Bardou D=240mm, Juvisy, 27 octobre 1886 |
https://gallica.bnf.fr/accueil/en/content/accueil-en?mode=desktop
Camille Flammarion, a publicat in revista l'Astronomie din Martie 1918 un articol despre roiul stelar sferic Messier 13. Primul razboi mondial, cunoscut contemporanilor engleziti sub prescurtarea de WWI, era inca in toi. La finalul articolului sau, Flammarion face comentariile de mai jos.
( ... Camille Flammarion, cu cateva remarci de fierbinte actualitate intr-un articol despre roiul stelar sferic Messier 13:
'' ... Această contemplare prin telescop este cu adevărat
fascinantă și este imposibil să-i înțelegi măreția fără a simți un dispreț
profund pentru anumite bestialități umane, în special după bombardamentele
aeriene ale orașelor deschise, cum ar fi cel de la Paris pe 30 ianuarie (care a
ucis 60 de persoane, dintre care 12 femei și 5 copii și alte 207 au fost
rănite și mutilate, cu unicul scop de a îngrozi populația); da, cei care-și opresc,
doar o clipă, privirea asupra roiului lui Hercule, nu pot înțelege nici
cruzimea, nici răutatea, nici infamiile Omului de război... //. Această
mentalitate încă animală este de neînțeles pentru astronom.
Am spus că acest se întinde pe o suprafață de 8’ în
diametru, adică un sfert din diametrul aparent al Lunii pline și că după
aspectul său globular și condensarea sa centrală, se prezintă ca fiind compus
din miriade de sori, reduse pentru noi la dimensiunea stelelor de magnitudinea
10 -15. Spectroscopul ne arată acolo un
spectru continuu și o constituție negazoasă. Acest grup de stele este, fără
îndoială, unul dintre cele mai strălucitoare de pe cer și, din fericire, unul
dintre cele mai ușor de observat la latitudinile noastre. Este greu să-l
contemplați fără admirație. Ce Univers! Când cineva se gândește că între
fiecare dintre acești sori sunt milioane sau, mai bine zis, sute de milioane de
kilometri, cum ar putea chiar si imaginatia cea mai nesățioasă să nu se simtă
strivită și confuză. Cu mulți ani în urmă, când măsuram sistemul dublu al
stelei Zeta Herculi, am cerut „patruzeci de ani de studiu să fie petrecuți
în acest sistem sideral”; acum, aș aspira la cel puțin de zece ori mai mult,
adică patru sute de ani, să-mi satisfac o curiozitate foarte legitimă în
studiul acestei aglomerări prodigioase de miriade de sori a roiului pe care îl
studiem aici.
De asemenea, voi adăuga că un studiu magnific
publicat de F. G. PEASE și HARLOW SHAPLEY în The Astrophysical Journal of May 1917, ne prezintă discuția a 13
fotografii realizate în 1911, 1912 și 1913, în care numărul de stele variază în
funcție de durata expuneri, de la 820 pentru o expunere de un minut la 7.000 pentru o expunere de șase minute, 25.510 pentru o expunere de 94 de minute și 35.000 pentru o expunere de 300 de minute! Este de
nedescris.
Ne-am oprit mai mult asupra acestui grup remarcabil,
pentru că este cu adevărat unul dintre cele mai bogate din emisfera noastră
nordică și se prezintă în fața tuturor astrofililor. Ar trebui să ne amintim din
nou ceea ce am spus despre el aici cu privire la structura sa în spirală
(Buletinul din 1904, p. 222), și în legătură cu stelele sale galbene și
albastre (1915, p. 42), precum și în ceea ce privește distanta probabila,
estimata la o suta de mii de ani de lumina, la 946 de catralioane de kilometri (1917,
p. 238), univers indepartat, diferit de al nostru, al carui diametru este
comparabil cu cel al Calii noastre Lactee: o mie de ani de lumina aproximativ ... Ne oprim aici, pentru că trebuie să ne
oprim. Vai, oamenii au descoperit aceste splendori cerești... și totuși îi
vedem încă, în acest moment, măcelărindu-se ca niște brute! ''
Camille Flammarion, revista l’Astronomie,
Martie, 1918, pag. 60
.............................................................................
Iata mai jos textul original:
...............................................................................
(... Camille Flammarion - quelque remarques de vife actualité dans une article en regarde l'amas M.13:
'' ... Cette contemplation au télescope est vraiment passionnante,
et il est impossible de comprendre sa grandeur et sa majesté sans ressentir un
profond mépris de certaines bestialités humaines, notamment les lendemains de
bombardements aériens de villes ouvertes, comme celui de Paris du 30 janvie
dernier (qui a assassiné 60 personnes, parmi lesquelles 12 femmes et 5 enfants
et en a blessé, mutilé 207 autres, dans le seul but de terrifier la population)
; oui, ceux qui arrêtent, un instant seulement, leurs yeux sur l'amas
d'Hercule, ne peuvent comprendre ni la cruauté, ni la méchanceté, ni les
infamies de l'Homme de guerre... // . Cette mentalité encore animale
est incompréhensible pour l'astronome.
Nous avons dit que cet amas se développe sur une étendue de
8' de diamètre, soit le quart du diamètre apparent de la pleine lune, et
qu'après son aspect globulaire et sa condensation centrale, il se présente
comme composé de myriades de soleils, réduits pour nous à la dimension
d'étoiles de 10e à 15e grandeur. Le spectroscope y montre
un spectre continu et une constitution non gazeuse. Cet amas d'étoiles, est
sans contredit l'un des plus brillants du Ciel et, par une heureuse
circonstance, l'un des plus faciles à observer sous nos latitudes. Il est
difficile de le contempler sans admiration. Quel Univers ! Quand on songe
qu'entre chacun de ces soleils, il y a des millions ou, pour mieux dire, des
centaines de millions de kilomètres, comment l'imagination la plus inassouvie
ne se sentirait-elle pas abimée et confondue. Il y a bien des années, en
mesurant le système double de l'étoile Zeta d'Hercule, je demandais « quarante
ans d'études à passer dans ce système sidéral » ; maintenant, j'en
ambitionnerais au moins dix fois plus, soit quatre cents ans, pour satisfaire
une curiosité bien légitime dans l'étude de cette prodigieuse agglomération de
myriades de soleils de l'amas que nous étudions ici.
J'ajouterai encore qu'une magnifique étude publiée par F. G.
PEASE et HARLOW SHAPLEY dans The
Astrophysical Journal de mai 1917, nous montre la discussion de 13
photographies prises en 1911, 1912 et 1913, dans lesquelles le nombre des
étoiles varie avec la durée des poses, depuis 820 pour une pose d'une minute jusqu'à 7.000 pour des poses
de six minutes, 25.510 pour une pose
de 94 minutes, et 35.000 pour une pose de 300 minutes ! C'est inénarrable.
Nous nous sommes un peu étendus sur cet amas si remarquable, parce qu'il est véritablement l'un des plus riches de notre hémisphère boréal et qu'il se présente à la vue de tous les astrophiles. Nous devrions encore rappeler ce que nous en avons dit ici en ce qui concerne sa structure en spirale (Bulletin de 1904, p. 222), et à propos de ses étoiles jaunes et bleues (1915, p. 42), ainsi qu'au sujet de sa distance probable, évaluée à cent mille années de lumière, à 946 quatrillions de kilomètres (1917, p. 238), univers lointain, différent du nôtre, dont le diamètre est comparable à celui de notre Voie lactée : mille années de lumière environ 1... Nous nous arrêterons ici, parce qu'il fauts'arrêter. Hélas, les hommes ont découvert ces splendeurs célestes... et cependant nous les voyons encore, en ce moment, se massacrer comme des brutes ! ''
La revue l’Astronomie, mars, 1918, p. 60
(...Camille Flammarion with some highly topical remarks in an article regarding the M.13 cluster:
“...This contemplation through the telescope is truly enthralling, and it is impossible to understand its grandeur and majesty without feeling a deep contempt for certain human bestialities, especially the aftermath of aerial bombardments of open cities, such as that of Paris on last January,30 (who murdered 60 people, including 12 women and 5 children and wounded and mutilated 207 others, with the sole aim of terrifying the population); yes, those who stop, for a moment only, their eyes on the cluster of Hercules, cannot understand neither the cruelty, nor the wickedness, nor the infamies of the Man of war... //. This still animal mentality is incomprehensible for the astronomer.
We have said that this cluster develops over an area of 8' in diameter, that is to say a quarter of the apparent diameter of the full moon, and that after its globular aspect and its central condensation, it presents itself as composed of myriads of suns, reduced for us to the dimension of stars of 10th to 15th magnitude. The spectroscope shows there a continuous spectrum and a non-gaseous constitution. This cluster of stars is without a doubt one of the brightest in the sky and, fortunately, one of the easiest to observe at our latitudes. It is difficult to contemplate it without admiration. What a Universe! When one thinks that between each of these suns there are millions or, to put it better, hundreds of millions of kilometers, how could the most unsatisfied imagination not feel damaged and confused. Many years ago, when measuring the double system of the star Zeta Herculi, I asked for "forty years of study to be spent in this sidereal system"; now, I would aspire to at least ten times more, that is to say four hundred years, to satisfy a very legitimate curiosity in the study of this prodigious agglomeration of myriads of suns of the cluster that we are studying here.
I will also add that a magnificent study published by F. G. PEASE and HARLOW SHAPLEY in The Astrophysical Journal of May 1917, shows us the discussion of 13 photographs taken in 1911, 1912 and 1913, in which the number of stars varies with the duration of the exposures, from 820 for a one-minute exposure to 7,000 for six minute exposures, 25,510 for a 94 minute exposure, and 35,000 for a 300 minute exposure! It's indescribable.
We have dwelt a little more on this remarkable cluster, because it is truly one of the richest in our northern hemisphere and presents itself to the sight of all astrophiles. We should again recall what we have said of it here in regard to its spiral structure (Bulletin of 1904, p. 222), and in connection with its yellow and blue stars (1915, p. 42), as well as about its probable distance, estimated at one hundred thousand years of light, at 946 quadrillion kilometers (1917, p. 238), distant universe, different from ours, whose diameter is comparable to that of our Milky Way: one thousand years of light about ... We'll stop here, because we have to stop. Alas, men have discovered these celestial splendours ... and yet we still see them, at this moment, slaughtering themselves like brutes! ''
l'Astronomie magazine, March, 1918, p. 60
.v1.JPG)
