Rezumat: Atractia cerului la toate popoarele si in toate timpurile.Grandoarea
Universului ,marturie a maretiei fara seaman a Creatorului.Cateva comparatii
astronomice ,Universul fara margini , locul omului in raport cu Creatia si cu
Universul. Ganditorii teisti:Newton ,Copernicus,Galilei,Herschel,Arago
,Euler,Kepler,Leverriere ,despre Univers ca si creatie a lui Dumnezeu.Ateii
formali : Zöllner, Abbe, Raymond care tagaduiesc orice nu este materie si
indecisul Flammarion.Virchov si ateismul volitiv nu bazat pe argumente.Cauza
prima , principiul inertiei si Creatia.Konrad si teoria eterica.Haeckel , Winer
si Schaffhauser despre autogeneza vietii prin imprejurari cu totul necunoscute
astazi.Helmholz,Richter si Arrhenius despre panspermie.Prayer despre Pamantul
initial incandescent ca organism
viu.Falsificarea cliseelor de embrion de maimuta de catre Haeckel.Experimentele
esuate de ‘’autogeneza’’ ale lui Pouchet si Wagner.Haeckel si ‘’Bathybius
Haeckelii’’ dovedit de catre Buchman a fi o simpla gelatina.Recunoasterea de
catre Virchov a absentei oricarei dovezi experimentale de autogeneza a
vietii.Atacurile materialistilor asupra Scripturii.Sfericitatea si interiorul incandescent al Pamantului ,
locatia acestuia in spatiul vid citate
de Scriptura cu secole inaintea stiintei.Procesul lui Galilei.Astronomia
formeaza un intreg armonios cu credinta.Credinta cu nimic nu poate fi
inlocuita.
Atribuiri si comentarii:
Autorul prezinta - si pe aceasta cale - multumirile sale pline
de recunostinta lui Dan George Uza pentru semnalarea acestui articol.
Eram deja e-prieten cu Dan cand el a gasit si mi-a
semnalat acest articol.
Intradevar, intre numele meu si cel al lui Gheorghe
Pteancu nu este o simpla potrivire sau asemanare.
Gheorghe Pteancu a fost frate
cu strabunicul meu, decedat prematur si a fost tutorele nepotului sau Alexandru,
bunicul meu.De aceea el a ramas in folclorul familiei drept ‘’Unchiu’ ‘’.
Parintii mei sunt inmormantati in acelasi mormant cu
ilustrul nostru inaintas.
Gheorghe Pteancu este omagiat si in zilele noastre, vezi
linkurile de la sfarsitul acestei lucrari.
Privitor la articolul obiect al acestei comunicari, sper
sa-mi fie iertata modesta diortosire menita a fi spre folosul cititorilor,
constand in actualizarea termenilor si a
formelor gramaticale folosite .
Articolul original poate fi accesat in format virtual
prin linkul spre Biblioteca Digitala BCU Cluj.
Multumesc angajatilor, colaboratorilor si finantatorilor
acestei biblioteci pentru oportunitatea deosebita pe care o ofera publicului.
De la publicare articolului ‘’Astronomia si credinta
–cateva puncte de atingere ‘’ a lui Gheorghe Pteancu si pana la scrirea acestor
randuri au trecut peste o suta de ani.
S-au intamplat si s-au schimbat nenumarate lucruri in
acest interval de timp.
Am fost insa deosebit de impresionat, inca de la prima
citire a articolului, de faptul ca ideile exprimate sunt puternice, sunt clare,
sunt de mare actualitate si corespund intru totul si convingerilor mele.
Mircea
Pteancu
Fig.1- Revista ‘’Cultura crestina’’
, frontispiciu
Fig.2– Articolul ‘’Astronomia si
credinta-Cateva puncte de atingere’’, titlul
Revista CULTURA
CREŞTINA. An III, Nr. 20, Blaj, 25 Decembrie 1913
Pag. 612. CULTURA CREŞTINA Nr. 20
Astronomia si
credinţa. — Câteva puncte de atingere. — de Gheorghe Pteancu
Cerul minunat presărat cu stele, Soarele, Luna şi intreg Universul
a avut dintotdeauna darul de a atrage privirile şi cercetările oamenilor. Când
instrumentele astronomice erau mai primitive, fireşte că şi părerile despre Univers
erau mai naive.
Aşa bunăoară
au fost- şi sunt şi azi- popoare care îndumnezeesc Soarele pentru căldura şi
lumina ce o împrăştie din belşug; iar prin Egipt erau o seamă de ‘’cititori in
stele’’ care din poziţia acestora profeţeau soarta individuala a persoanelor sau
a lumii întregi, în evenimentele ei mari.Stăm miraţi în faţa ştiinţei
astronomice a vechiului Sosigenes din vremea lui Iuliu Caesar, care a socotit
„mişcarea" Soarelui, punând astfel temeiul calendarului de azi, a
împărţirii
Pag. 613. CULTURA CREŞTINA Nr. 20
timpului. Dar oameni cu ştiinţă serioasă ca acesta, sunt
apariţii rare; până chiar de curând, părerile despre Univers erau peste tot
foarte naive.
Ştiinţa vechilor cititori in stele s-a desvoltat în
ştiinţa frumoasă, desvăluitoare de taine minunate si înălţătoare a Astronomiei,
abia după descoperirea telescopului prin Galilei şi Herschel.
La lumina acestei ştiinţe stăm uimiţi în faţa mărimii
nemăsurabile şi incalculabile a lumii; şi cercetând şi cunoscând tainele
sublime ale cerului, cădem în genunchi în faţa bunului Stăpân al lumii, care
toate acestea le-a zidit şi cu puterea Sa face ca fiecare parte a acestui
complet armonios să-şi urmeze calea croită, fără să se abată dela aceasta, fără
să producă tulburare sau primejdie în univers. Până când credeam că Pământul e
centrul lumii, Soarele părea a fi unul dintre servitorii lui mai mari.
Azi ştim - mulţumită instrumentelor perfecţionate - că volumul
Soarelui este de 1.300.000 ori mai mare ca cel al Pământului nostru, şi masa
lui e de 320.000 ori mai grea decât a acestui glob de tină, care e locaşul
nostru. Se vede a fi foarte aproape de noi deşi este la o distanţă de 149
milioane kilometri. Apoi Jupiter e de mii de ori mai voluminos decât pământul
nostru, având de la Soare o depărtare de vreo 772 milioane kilometri. Cea mai indepărtată
planetă e Neptun, la o depărtare de 4463 milioane kilometri de la Soare. Şi
această depărtare uriaşă şi aproape de neînchipuit încă nu e marginea
universului.
Stelele fixe sunt mult mai indepărtate. Cea mai apropiată
stea fixă de noi e Alfa Centaurului, care e de 9000 de ori mai departe de noi
ca Neptun de Soare. Sunt stele de mii de ori mai mari ca Soarele nostru, dar
care din cauza depărtărilor uriaşe totusi abia se văd, ori se văd strălucind ca
celelalte stele mai mici. Sirius de pildă e de mii de ori mai mare
decât Soarele; lumina lui soseşte la noi în 28 ani, iar de la Steaua Polară în
31 ani. Dar mai mult, în Universul fără margini sunt multe alte sisteme solare,
deosebite de al nostru, cu lumea lor aparte.
Astfel s-arată mărimile şi depărtările neînchipuite,
aşezate de atotputernicul Dumnezeu în adâncul veacurilor, în negura
nestrăbătută...
Ar trebui un şir întreg de cărţi spre a aduna rezultatele
sigure şi dovedite prin calcule ale Astronomiei. Toate ne învaţă, că Cel ce a
zidit aceste lumi prin cuvântul Său, este un spirit superior,
Pag. 614. CULTURA CREŞTINA Nr. 20.
este o fiinţă vie , atotputernică. Din contemplarea
acestora şi a altor adevăruri dovedite simţim ce nemărginit de mici, nemărginit
de neînsemnaţi suntem pe lângă Ziditorul, şi cu ce mărire şi cinste, cu ce
dragoste şi recunostinta îi suntem datori.
Vedem că noi cu întreg globul nostru dimpreună nu suntem
nici măcar firul de praf al drumului, nici măcar un atom de cenuşă în faţa
lumii necuprinse.
Văzând aceste proporţii uriaşe şi regularitatea punctuală
care domneşte în lume, si de la care nu este abatere, simţim că materia nu s-a
putut face de la sine, că lumea aceasta nu s-a putut forma, cum zic
materialiştii „din gruparea moleculelor şi materiilor neorganice pornite spre
mişcare". Nu, măreţia, ordinea şi finalitatea din întreg Universul strigă
după Dumnezeul concepţiei noastre teiste. Altfel ea nu se poate explica.
Această părere creştină, care prin descoperire a ajuns o dogmă
a noastră, o întăresc genii şi spirite înalte, acelea care au inventat cele mai
însemnate instrumente şi au stabilit legile fundamentale, acelea care au
ridicat Astronomia la rang de ştiinţă. Aşa Newton, cel care a descoperit legea
atractiei universale şi care a fost cea mai înaltă minte în Astronomia matematică , se întreabă (1) „Cine a zidit aceste milioane de lumi, cine a
zidit acest echilibru minunat între ele, care umple de uimire mintea cercetătoare?"
Şi tot el nu ezită să răspundă: „Dumnezeu". Şi toate minţile mari şi geniale, care singure au
lucrat pentru cultura universală mai mult ca veacuri întregi , care au pus
bazele Astronomiei de azi prin invenţiile lor, toate au avut credinţa într-un
Dumnezeu personal,Creator a toate. De pildă Copernicus, care a găsit şi arătat
că centrul lumii noastre văzute e Soarele, că adică planetele se învârtesc în
jurul Soarelui, şi care a creat conceptia despre Sistemul Solar de azi -
acceptată de lumea întreagă - a fost de această credinţă până la sfârşitul
vieţii sale. Galilei, care a descoperit legile mişcării Pământului şi a
inventat lunetele şi microscoapele, Herschel, continuatorul acestuia, Arago,
Euler, care au alcatuit harta cerului, astronomul vestit Kepler, apoi vestitul
francez Leverrière, care a descoperit planeta Neptun (1846) şi a compus
tabelele planetare, - toţi aceştia şi alţii, care au
(1) Oeuvres de Newton, tom IV. ; trad, latină de
Clarke.
Nr. 20 CULTURA CREŞTINA. Pag. 615.
fost fala ştiinţei şi a minţii omeneşti, sprijinesc cu
greutate concepţia teistă. Dar pe lângă aceştia mai vechi şi mai de frunte,
sunt şi astăzi foarte mulţi, putem zice cei mai mulţi cercetători vrednici şi
cunoscuţi în ale astronomiei, care profesează aceeaşi credinţă.
0 seamă de astronomi moderni nesocotesc însă — spre uimirea
noastră — convingerile acestor genii şi se închină materialismului; se alătură
şi ei la zgomotul acelora care vor să monopolizeze ştiinţa, şi ii declară drept
„pierduti de lume",’’retrograzi’’, „ urîtori ai ştiinţei adevărate’’,
„prieteni ai întunericului" pe toţi aceia cari nu se lasă terorizaţi de
aceste fraze şi cred într-o lume supranaturală.
Intre ei sunt unii care tăgăduesc existenţa a tot ce
nu e materie (Dumnezeu, suflet şi celelalte), adică sunt atei formali: Zöllner,
E. Abbe, Raymond. Vestitul Flammarion uneori tăgădueşte existenţa lui Dumnezeu
(1), altădată se alătură acelora care, fara a nega existenţa lui Dumnezeu, nu
cred în vreo influenţă directă a acestuia în formarea şi cu atat mai mult în
dezvoltarea şi cârmuirea lumii (2). Aceşti astronomi incearcă să tragă tot ce-i
în legătură cu ştiinţa lor pe calapodul materialiştilor -adeseori numai să nu fie siliţi să mărturisească şi să recunoască o
putere supranaturală, cum o spune R. Virchov (3): „ Dacă nu voesc să admit teoria (??) creaţiei, dacă nu voesc să cred într'un Creator, atunci sunt silit să mă împac cu autogeneza (naşterea dela sine a
vieţii)". Dar
ei se unesc într-un singur lucru, în aceea, că exclud în teoriile lor pe
Dumnezeu; încolo teoriile lor sunt foarte schimbătoare si se dovedesc mereu a
fi absurde si din partea celor care vin cu teorii noi.
Unii zic bunăoară, că lumea e „gruparea atomilor şi a moleculelor
şi a altor materii neorganice pornite spre mişcare".
Aceşti domni uită însă legea cunoscută a inerţiei, după
care un corp oarecare rămâne în starea lui de repaos, până când o forţă
dinafară nu-i schimbă această stare. Dar cine a schimbat această stare a
atomilor şi a moleculelor? De la sine nu s-a putut schimba, deci a făcut-o
Dumnezeu. Dar ei ne mai rămân datori cu răspunsul şi la întrebarea: cum s-au
ivit
(1) ‘’0 călătorie la cer", trad. rom. în „Bibl.
p. toţi".
(2) „Urania", „Lumea planetelor", „Ce e
cerul?" „Lumea", ş. a.
(3) „Freiheit der Wissenschaft" la P. Hellon în
„Cultura Creştină" nr. 10. 1912.
pag. 616. CULTURA CREŞTINA Nr.20
atomii în lume? De unde au răsărit? După Dr. A. Konrád (1),
planetele şi corpurile cereşti s-au făcut din eter, a cărui forţă in părţile
acelea era mai mare ca în alte părţi. Dar sunt nenumărate teoriile privitoare
la originea lumii, numai ca toate sunt combătute de altele noi, şi nici una nu
poate explica, cât de cât plauzibil, începutul lumii fără crearea din partea
lui Dumnezeu cel puţin a materiei prime.
O întrebare însemnată şi mult cercetată în Astronomie
este: de unde s-a ivit viaţa organică pe Pământ şi -eventual - şi pe celelalte
corpuri cereşti unde este viaţă, sau cel puţin se presupune ca exista (Marte,
Cassiopeia ş. a.); sau cu alte cuvinte: cum s-a prefăcut materia moartă în materie
vie? Cei ce monopolizează ştiinţa, Haeckel şi ceilalţi monişti-materialişti,
îşi pun toate puterile sa dovedească autogeneza - naşterea de la sine- a vieţii.
S-au plăsmuit mii de explicatii curioase şi naive, adeseori ridicole,pe care le
pun înaintea lumii ca rezultatele sigure ale ştiinţelor experimentale şi a
înaintării spiritului omenesc, incercând să ne terorizeze pe toţi ca să credem
învăţăturile lor şi să le ţinem drept infalibile. De fapt însă învăţăturile
acestea ne sunt prezentate fără dovezi convingătoare. Aşa de pildă Chr. Winer
ne spune: „Când pământul nostru era într'o stare fluidă incandescenta...organismele
vii au trebuit să ia naştere din atomii fără vieaţă în împrejurări cu totul
necunoscute astăzi" (2).
Minunate argumente, nu-i aşa?! „ A trebuit...în împrejurări
necunoscute"! Şi acestea-s „rezultatele ştiinţei", care nu ne spune nimic
despre cum anume au trebuit atomii să se facă vii. Putem susţine aceasta,
pentru ca explicatiile pe care totuşi le dau sunt de-a dreptul ridicole. Aşa
Schaffhauser, ne spune că aerul, apa şi unele substanţe minerale s-au închegat
(sub influienţa luminii şi a căldurii), formând aşa numitul „protococcus",
germenul vieţii.
Iar Helmholz, Richter s.a. ne spun că primele vietăţi au
ajuns la noi din depărtări mari ale Universului; după Svante Arrhenius germenii
aceştia plutesc prin văzduh şi cad când pe o planetă, când pe alta. Atâta doar,
că şi el a uitat să ne spună de unde au ajuns acolo organismele vii!
Iată ce spune şi Prayer, care voia ca argumentul lui să fie
luat în serios şi fără zimbet: „Universul la început a fost
(1) Die Natur des Weltâthers, Graz, 1913.
(2) V. P. Hellon, „Problema vieţii" în „Cult.
Creştină", nr. 10. 1912.
Nr. 20.
CULTURA CREŞTINA
Pag. 617.
o fiinţă vie, un organism gigantic şi incandescent , care
respira vapori; sângele îl alcătuiau metalele topite, hrana meteorii".
Lipsa de putere doveditoare a acestui fel de argumente au
incercat apoi să o suplinească cu apucături păcătoase, trîmbiţate în lume cu zgomot
mare, cum a fost cunoscuta falsificare de clişee a lui HaeckeI, pentru a arăta
asemanarea embrionului omenesc cu cel al maimutei. S-a încercat apoi să se producă pe cale chimică microbi şi bacterii (Pouchet),
ba chiar şi organism omenesc (F. Wagner). Nereuşind aceste încercări au căutat
fiinţe vii, simple şi fără organism, constand numai din nucleu albuminoid. Şi
într-o vreme se vestea lumii că au aflat o astfel de fiinţă, botezată în
cinstea ‘’semizeului’’ din Iena: „Bathybius Haeckelii, care ar fi începutul
vieţii organice.
Despre acest vestit „Bathybius" a dovedit însă
chimistul Buchman, că e o simplă materie gelatinoasă, lipsită total de viaţă.
Autogeneza vieţii nu se poate deci dovedi. Ea pare a fi scornita
anume spre a nu recunoaşte nimic supranatural, cum mărturiseşte aceasta însuşi
Haeckel şi cum o recunoaşte materialistul R. Virchov (2): „ Păcat, o dovadă
concretă în favoarea autogenezei nu există. Nici un om n-a constatat până aici
autogeneza vieţii. Oricine întăreşte a o fi observat, a fost combătut de
naturalişti, nu de teologi." — Oameni competenţi (s. p. lord Kelvin) au
declarat că imposibilitatea acestei teorii e tot atât de infalibilă, ca şi
legea gravitaţiei universale. Rămâne deci dovedit că toate încercările de
explicare a originii lumii, cu excluderea puterii lui Dumnezeu, au ramas de
ruşine.
*
Dar astronomii
moderni nu se îndestuleaza cu aceea că susţin aceste învăţături false, ci vor să
arate că sfânta Scriptură cuprinde greşeli mari, care au fost dovedite, cum e
de pildă zidirea lumii în şase zile, oprirea Soarelui la Iosua şi altele de
acest fel.
Aceşti domni uită însă că sfanta Scriptură nu vrea să ne
dea tratate de geologie şi astronomie, ci istoria descoperirii credintei date
de Dumnezeu, în cadrul căreia lucrurile privitoare la Astronomie şi Geologie
sunt date sub aspect geocentric respective antropocentric. Considerând însă acest
punct de vedere, până acum nu s-a putut dovedi nici o contrazicere între
înţelesul adevărat al sfintei Scripturi deoparte şi între rezultatele pozitive
al ştiinţei de altă parte.
(1) Naturwissenschaftliche Probleme2) Freiheit der
Wissenschafft, la P. Hellon locul cit.
Pag.618
CULTURA CREŞTINA. Nr. 20
Să nu uităm apoi, că lucruri cari au fost aflate mai
târziu şi au produs furoare, dispute şi lupte, erau cuprinse în sfanta
Scriptură deja de mult, cu sute de ani mai înainte. Să luăm numai câteva.
Sfericitatea Pământului a făcut vâlva mare şi a fost discutata până de curând, pe
când deja la Isaia (40,22) citim: „Cel ce şade peste rotunjimea
pământului". Pare invenţie nouă şi de necrezut şi aceea că Pământul atârnă
în gol ca celelalte corpuri cereşti, la Iov (26,7) citim însă: „A spânzurat (atârnat)
Pământul asupra nimicului". Din lava fierbinte şi pietrele topite în vulcani
s-a dedus că centrul Pământului este incandescent, ori deja la Iov e scris (28.
5): „Pământul din care răsare pânea, dedesupt se surpă de foc". Greutatea
aerului încă a fost discutată chiar şi după experimentul lui Toricelli, pe când
Iov spune (28, 25): „când dădu greutate vântului".
Adeseori auzim apoi că Biserica persecută pe învăţaţi.
Indeosebi se aduce înainte cazul Galilei. Numai ca asta
nu dovedeşte nimic.Teoria lui Galilei era nouă, se opunea credinţei înrădăcinate
de veacuri şi aparenţei, şi nu era încă dovedită.
Dar şi aşa, până când a rămas numai la Astronomie, nimeni
nu l-a persecutat ci au discutat cu el; când însă voia să-şi conformeze teoria
cu sfanta Scriptură, a păşit pe teren bisericesc, şi fiindcă de fapt a explicat
greşit unele locuri ale sfantei Scripturi, a fost judecat cu tot dreptul.
Temniţa lui nu era însă asa cum ne spun astronomii noştri, a fost reţinut numai
până s-a sfârşit cercetarea, dar putea umbla şi scrie după plac.
In multe părţi astronomii moderni ataca credinţa pozitivă
in existenţa lui Dumnezeu, degradând astfel ştiinţa aceasta frumoasă şi
instructivă la o propagandă a spiritului contrara credinţei adevărate. Adevărul
nu poate fi însă întunecat. Pentru că sunt frumoase şi minunate lucrurile pe
care le învăţăm din această ştiinţă si care nicidecum nu sunt contrare
credinţei pozitive. Ele dimpotrivă, formează un întreg armonios cu credinţa,
cum dovedesc minţile mari şi geniale, care au pus baza acestei ştiinţe.
Teoriile nesigure, schimbătoare, răsturnate mereu prin noi teorii sau prin
descoperirile realizate prin instrumente mai perfecţionate, nu „pot ţine locul
credinţei la omul cult" cum ar vrea unii din astronomii noştri (1), deoarece
credinţa cu nimic nu poate fi înlocuită.
(1) Cfr. I. Corbu, Ad astra.
Gheorghe Pteancu –
note biografice
-Gheorghe Pteancu s-a nascut la 29 August 1855 in comuna
Vezendiu, jud. Satu Mare din parintii Gheorghe si Anastasia, romani
greco-catolici
-incepe scoala la 7 ani in Vezendiu, o continua la scoala
romano-catolica din Carei si la liceul din Beius
-ramas orfan de tata in 1869 la varsta de 14 ani trebuie
sa paraseasca liceul
-la recomandarea profesorului Paul Velea, urmeaza scoala
normala din Oradea ca bursier, absolvita in 1876
-incepe activitatea de invatator in Noiembrie 1876 in
comuna Borlesti iar din 1878 o continua in comuna Pomi, mereu cu rezultate
excelente
-infiinteaza corul romanesc de tineret, mediteaza si
indruma numerosi tineri spre continuarea studiilor, acestia formand ulterior o
pleiada de intelectuali, profesori, preoti, ofiteri si functionari
-in 1881 infiinteaza impreuna cu Gheorghe Marchis
‘’Reuniunea invatatoreasca’’ in care ocupa apoi mai multe functii de conducere
-‘’pentru periculoasa activitate romaneasca’’ este
obligat de catre prefectul Ujfalussy, sef al autoritatilor maghiare ale judetului, sa demisioneze in Septembrie
1887
-la recomandarea lui Chiriac Barbul, arhidiacon de Carei,
este ales invatator la scoala confesionala greco-catolica si la scoala de
ucenici industriali din Carei unde va munci in urmatorii 21 de ani, obtinand
rezultate exceptionale , numarul elevilor se tripleaza , chiar si cu inscrieri
de elevi din familiile romano-catolice
si reformate precum si din satele din zona Carei
-declina mai multe oferte de racolare ale administratiei
chezaro-craiesti
-in 1907 publica brosura ‘’Douazecisicinci de ani de activitate
a Reuniunii invatatorilor satmareni’’
-legea Aponyi din 1907 interzice limba romana in scoli, Gheorghe
Pteancu se pensioneaza din invatamant in Ianuarie 1909 si lucreaza apoi la
filiala din Carei a bancii ‘’Bihoreana’’
-in 1913 a publicat in revista ‘’Cultura crestina’’
din Blaj, articolul ‘’Astronomia si credinta-puncte de atingere’’.
-in Iunie 1916 primeste vizita unui intelectual din Regat
care-i aduce salutari de la liderii politici Vasile Lucaciu si Constantin
Lucaciu
-dupa izbucnirea Primului Razboi Mondial este arestat si
intemnitat pe motive politice la Oradea si apoi la Cluj pentru opt luni, de
unde este eliberat prin interventia profesorului Emil Hatieganu
-lucreaza apoi in administratia domeniului din Beius a
episcopului Dimitrie Radu
-dupa Marea Unire, Senatul scolar din Oradea il rechiama
in Septembrie 1919 in functia de director-invatator si apoi de director
controlor al scolilor comunale din judetul Oradea
- din 1921 si pana la retragerea definitiva din 1927, functioneaza
ca director invatator la scoala primara din Carei
- in 1923 a fost decorat cu ordinul ‘’Steaua Romaniei in
rang de cavaler’’ iar la retragerea definitiva din 1927 este numit ‘’Membru
onorar al invatamantului primar’’ dupa o activitate merituoasa de 50 de ani
-Gheorghe Pteancu a fost membru pe viata al ‘’Asociatiei
Transilvanene pentru cultura si literatura poporului roman-ASTRA ’’ si membru
al ‘’Societatii pentru formarea unui fond de teatru roman’’
- s-a stins din viata in 1939 la varsta de 84 de ani la
Carei unde se afla mormantul sau
Fig.3 – Afisul Simpozionului dedicat
lui Gheorghe (George) Pteancu
Fig.4- Piatra de mormant a lui
Gheorghe Pteancu
Referințe bibliografice
Cărți
‘’ALMANAHUL DASCALILOR NOSTRI 1919-1934 ’’ de Simion Oros, Tipografia
‘’LUCEAFARUL’’, Gregoriu Avram , Zalau , 1936
Reviste
Revista ‘’Cultura crestina’’ , Blaj , anul III , nr. 20 , pag. 612-618
Website-uri
‘’Nume sonore la simpozionul omagial George Pteancu de la
Carei sub egida ASTRA’’
........................................................................................
‘’Dascălul George Pteancu, 160 de
ani de la naştere 18 octombrie 2015’’
.......................................................................................
‘’Despărțământul Astra Carei a organizat duminică
Simpozionul omagial George Pteancu
