Friday, January 20, 2023

Flammarion: sur la bestialité de la guerre

 


Camille Flammarion - M. 13,
Equatorial Bardou D=240mm, Juvisy, 27 octobre 1886

https://gallica.bnf.fr/accueil/en/content/accueil-en?mode=desktop

Camille Flammarion, a publicat in revista l'Astronomie din Martie 1918 un articol despre roiul stelar sferic Messier 13. Primul razboi mondial, cunoscut contemporanilor engleziti sub prescurtarea de WWI, era inca in toi. La finalul articolului sau, Flammarion face comentariile de mai jos. 

( ... Camille Flammarion, cu cateva remarci de fierbinte actualitate intr-un articol  despre roiul stelar sferic Messier 13:

'' ... Această contemplare prin telescop este cu adevărat fascinantă și este imposibil să-i înțelegi măreția fără a simți un dispreț profund pentru anumite bestialități umane, în special după bombardamentele aeriene ale orașelor deschise, cum ar fi cel de la Paris pe 30 ianuarie (care a ucis 60 de persoane, dintre care 12 femei și 5 copii și alte 207 au fost rănite și mutilate, cu unicul scop de a îngrozi populația); da, cei care-și opresc, doar o clipă, privirea asupra roiului lui Hercule, nu pot înțelege nici cruzimea, nici răutatea, nici infamiile Omului de război... //. Această mentalitate încă animală este de neînțeles pentru astronom.

Am spus că acest se întinde pe o suprafață de 8’ în diametru, adică un sfert din diametrul aparent al Lunii pline și că după aspectul său globular și condensarea sa centrală, se prezintă ca fiind compus din miriade de sori, reduse pentru noi la dimensiunea stelelor de magnitudinea 10 -15. Spectroscopul ne arată acolo  un spectru continuu și o constituție negazoasă. Acest grup de stele este, fără îndoială, unul dintre cele mai strălucitoare de pe cer și, din fericire, unul dintre cele mai ușor de observat la latitudinile noastre. Este greu să-l contemplați fără admirație. Ce Univers! Când cineva se gândește că între fiecare dintre acești sori sunt milioane sau, mai bine zis, sute de milioane de kilometri, cum ar putea chiar si imaginatia cea mai nesățioasă să nu se simtă strivită și confuză. Cu mulți ani în urmă, când măsuram sistemul dublu al stelei Zeta Herculi, am cerut „patruzeci de ani de studiu să fie petrecuți în acest sistem sideral”; acum, aș aspira la cel puțin de zece ori mai mult, adică patru sute de ani, să-mi satisfac o curiozitate foarte legitimă în studiul acestei aglomerări prodigioase de miriade de sori a roiului pe care îl studiem aici.

De asemenea, voi adăuga că un studiu magnific publicat de F. G. PEASE și HARLOW SHAPLEY în The Astrophysical Journal of May 1917, ne prezintă discuția a 13 fotografii realizate în 1911, 1912 și 1913, în care numărul de stele variază în funcție de durata expuneri, de la 820 pentru o expunere de un minut la 7.000 pentru o expunere de șase minute, 25.510 pentru o expunere de 94 de minute și 35.000 pentru o expunere de 300 de minute! Este de nedescris.

Ne-am oprit mai mult asupra acestui grup remarcabil, pentru că este cu adevărat unul dintre cele mai bogate din emisfera noastră nordică și se prezintă în fața tuturor astrofililor. Ar trebui să ne amintim din nou ceea ce am spus despre el aici cu privire la structura sa în spirală (Buletinul din 1904, p. 222), și în legătură cu stelele sale galbene și albastre (1915, p. 42), precum și în ceea ce privește distanta probabila, estimata la o suta de mii de ani de lumina, la 946 de catralioane de kilometri (1917, p. 238), univers indepartat, diferit de al nostru, al carui diametru este comparabil cu cel al Calii noastre Lactee: o mie de ani de lumina aproximativ  ... Ne oprim aici, pentru că trebuie să ne oprim. Vai, oamenii au descoperit aceste splendori cerești... și totuși îi vedem încă, în acest moment, măcelărindu-se ca niște brute! ''

 

Camille Flammarion,  revista  l’Astronomie,  Martie,  1918,   pag. 60

.............................................................................

Iata mai jos textul original:

...............................................................................

(... Camille Flammarion - quelque remarques de vife actualité dans une article en regarde l'amas M.13:

'' ... Cette contemplation au télescope est vraiment passionnante, et il est impossible de comprendre sa grandeur et sa majesté sans ressentir un profond mépris de certaines bestialités humaines, notamment les lendemains de bombardements aériens de villes ouvertes, comme celui de Paris du 30 janvie dernier (qui a assassiné 60 personnes, parmi lesquelles 12 femmes et 5 enfants et en a blessé, mutilé 207 autres, dans le seul but de terrifier la population) ; oui, ceux qui arrêtent, un instant seulement, leurs yeux sur l'amas d'Hercule, ne peuvent comprendre ni la cruauté, ni la méchanceté, ni les infamies de l'Homme de guerre... // . Cette mentalité encore animale est incompréhensible pour l'astronome.

Nous avons dit que cet amas se développe sur une étendue de 8' de diamètre, soit le quart du diamètre apparent de la pleine lune, et qu'après son aspect globulaire et sa condensation centrale, il se présente comme composé de myriades de soleils, réduits pour nous à la dimension d'étoiles de 10e à 15e grandeur. Le spectroscope y montre un spectre continu et une constitution non gazeuse. Cet amas d'étoiles, est sans contredit l'un des plus brillants du Ciel et, par une heureuse circonstance, l'un des plus faciles à observer sous nos latitudes. Il est difficile de le contempler sans admiration. Quel Univers ! Quand on songe qu'entre chacun de ces soleils, il y a des millions ou, pour mieux dire, des centaines de millions de kilomètres, comment l'imagination la plus inassouvie ne se sentirait-elle pas abimée et confondue. Il y a bien des années, en mesurant le système double de l'étoile Zeta d'Hercule, je demandais « quarante ans d'études à passer dans ce système sidéral » ; maintenant, j'en ambitionnerais au moins dix fois plus, soit quatre cents ans, pour satisfaire une curiosité bien légitime dans l'étude de cette prodigieuse agglomération de myriades de soleils de l'amas que nous étudions ici.

J'ajouterai encore qu'une magnifique étude publiée par F. G. PEASE et HARLOW SHAPLEY dans The Astrophysical Journal de mai 1917, nous montre la discussion de 13 photographies prises en 1911, 1912 et 1913, dans lesquelles le nombre des étoiles varie avec la durée des poses, depuis 820 pour une pose d'une minute jusqu'à 7.000 pour des poses de six minutes, 25.510 pour une pose de 94 minutes, et 35.000 pour une pose de 300 minutes ! C'est inénarrable.

Nous nous sommes un peu étendus sur cet amas si remarquable, parce qu'il est véritablement l'un des plus riches de notre hémisphère boréal et qu'il se présente à la vue de tous les astrophiles. Nous devrions encore rappeler ce que nous en avons dit ici en ce qui concerne sa structure en spirale (Bulletin de 1904, p. 222), et à propos de ses étoiles jaunes et bleues (1915, p. 42), ainsi qu'au sujet de sa distance probable, évaluée à cent mille années de lumière, à 946 quatrillions de kilomètres (1917, p. 238), univers lointain, différent du nôtre, dont le diamètre est comparable à celui de notre Voie lactée : mille années de lumière environ 1... Nous nous arrêterons ici, parce qu'il fauts'arrêter. Hélas, les hommes ont découvert ces splendeurs célestes... et cependant nous les voyons encore, en ce moment, se massacrer comme des brutes ! ''                                                                                                                                          

La revue l’Astronomie,  mars 1918,   p. 60


(...Camille Flammarion with some highly topical remarks in an article regarding the M.13 cluster:


“...This contemplation through the telescope is truly enthralling, and it is impossible to understand its grandeur and majesty without feeling a deep contempt for certain human bestialities, especially the aftermath of aerial bombardments of open cities, such as that of Paris on last January,30 (who murdered 60 people, including 12 women and 5 children and wounded and mutilated 207 others, with the sole aim of terrifying the population); yes, those who stop, for a moment only, their eyes on the cluster of Hercules, cannot understand neither the cruelty, nor the wickedness, nor the infamies of the Man of war... //. This still animal mentality is incomprehensible for the astronomer.


We have said that this cluster develops over an area of 8' in diameter, that is to say a quarter of the apparent diameter of the full moon, and that after its globular aspect and its central condensation, it presents itself as composed of myriads of suns, reduced for us to the dimension of stars of 10th to 15th magnitude. The spectroscope  shows there a continuous spectrum and a non-gaseous constitution. This cluster of stars is without a doubt one of the brightest in the sky and, fortunately, one of the easiest to observe at our latitudes. It is difficult to contemplate it without admiration. What a Universe! When one thinks that between each of these suns there are millions or, to put it better, hundreds of millions of kilometers, how could the most unsatisfied imagination not feel damaged and confused. Many years ago, when measuring the double system of the star Zeta Herculi, I asked for "forty years of study to be spent in this sidereal system"; now, I would aspire to at least ten times more, that is to say four hundred years, to satisfy a very legitimate curiosity in the study of this prodigious agglomeration of myriads of suns of the cluster that we are studying here.

I will also add that a magnificent study published by F. G. PEASE and HARLOW SHAPLEY in The Astrophysical Journal of May 1917, shows us the discussion of 13 photographs taken in 1911, 1912 and 1913, in which the number of stars varies with the duration of the exposures, from 820 for a one-minute exposure to 7,000 for six minute exposures, 25,510 for a 94 minute exposure, and 35,000 for a 300 minute exposure! It's indescribable.

We have dwelt a little more on this remarkable cluster, because it is truly one of the richest in our northern hemisphere and presents itself to the sight of all astrophiles. We should again recall what we have said of it here in regard to its spiral structure (Bulletin of 1904, p. 222), and in connection with its yellow and blue stars (1915, p. 42), as well as about its probable distance, estimated at one hundred thousand years of light, at 946 quadrillion kilometers (1917, p. 238), distant universe, different from ours, whose diameter is comparable to that of our Milky Way: one thousand years of light about ...  We'll stop here, because we have to stop. Alas, men have discovered these celestial splendours ... and yet we still see them, at this moment, slaughtering themselves like brutes! ''

l'Astronomie magazine, March, 1918, p. 60



Wednesday, January 18, 2023

Naked eye sunspot AR 3190 - January 18, 2023

On January 18, 2023 the ''sunspot'' AR 3190 was visible on the Sun with only the naked eye.

According to ''spaceweather'', AR 3190 is an active solar region containing itself twenty sunspots.

For safe observation, I put Eclipse sunglasses over my normal eyeglasses.

I made this observation at the suggestion of my friend Dan Uza, a keen amateur astronomer and sundial expert.

At 11:00 UTC, the time of my observation, the Sun was very close to meridian. 

AR 3190 was visible as a very small but obvious black dot, located at about a quarter of Solar radius toward East from the center of our blessed Central Star and slightly below its Ecuator.



AR 3190, naked eyes observation - drawing with Paint

I believe my last similar observations happened on April 12 and 14, 2016 regarding the sunspot/active region AR 12529.


AR 12529 with a Coolpix S3300 camera on April 12, up and on April 14, 2016, down.



Thursday, August 11, 2022

The Alpha Capricornid Fireball of August 10, 2022



The Alpha Capricornid fireball of August 10, 2022 at 20:40 UTC

 On the night of Wednesday, August 10, I was testing two binoculars.

 A fireball crossed the Southern sky around 20:40 UTC.

The starting point was at about the altitude of Altair and the trail lasted until the middle of the distance between the Moon and the quainte polygon of  Scutum constellation.

The total length of the trail was about 30 degrees and it was slightly slanted from N-NE to S-SW.

Initially the color of the fireball was bright white, the middle part was light bluish and at the end it exploded in three or four starlike neon-green fragments.

The last third of the trail was accompanied by green sparks but no noise was heard.

The fireball was definitely brighter than Altair.

A very impressive sight !

I made a sketch from memory, trying to capture the cloudy status of the sky, strongly lit by the 98 % illuminated Moon.



Crepuscular rays of August 10.


Crepuscular rays, evening of August 10



Moon and Saturn on August 12.

Moon and Saturn on August 12.
Saturn is in the center of the picture.






Thursday, July 28, 2022

Conjunctia Luna- Jupiter din 19 Iulie 2022 +++

Era in dimineata de 19 Iulie, foarte devreme. A trebuit sa ma trezesc pentru a hrani pisica. Ridicand ochii spre cerul cuprins deja de aurora, vad Luna in conjunctie cu Jupiter.
Conjunctia Luna -Jupiter din 19 Iulie, la 2:42 UTC


Am luat telefonul AllView si am facut poza de mai sus.
Pentru ca apropierea aparenta dintre doi astri sa fie socotita conjunctie, este nevoie ca distanta aparenta dintre ei sa fie mai mica de patru grade.
Am verificat in Stellarium si acesta a confirmat conjunctia. 
In momentul efectuarii observatiei la ora 5h 26min ODV sau 2h 26min UTC, distanta aparenta dintre Luna si Jupiter a fost de 2 grade si 42 minute de arc.



Masurarea distantei unghiulare in Stellarium 


Nu este singura observatie pe care o datorez pisicii mele astronom ! Mersi Tzitzi !

Tzitzi, pisica-astronom


Luna aceasta, discutand pe forum despre constelatii, am prelucrat in Gimp poza  de mai jos a Ursei Mari, facuta cu aparatul S3300, pe data de 31 August 2016.

Ursa Major

Pe 13 Iulie, in jurul orei 23 UTC am observat planeta Saturn cu reflectorul SW Classic 250P. Se vedea umbra inelului pe disc, diviziunea Cassini fluctuanta si cinci sateliti saturnieni : Titan, Dione, Thetys,Rhea si Iapetus pe care l-am adaugat eu in diagrama.






Saturday, June 25, 2022

Comet C/ 2017 K2 PanSTARRS

 

C / 2017 K2 PanSTARRS la 24 Iunie 2022, orele 21:00 UTC


Vineri 24 Iunie a.c. am observat din nou cu dobsonianul de 250mm, in conditii de transparenta atmosferica slaba. 

Dar, nici eu, nici cometa C/ 2017 K2, nu mai aveam rabdare, aveam rendez-vous!


Am inceput prin observarea roiului deschis IC 4665 in care se vedea cu usurinta dubla STF 2216, la 48x/ ocular X Cel 25mm, .

Ghidat apoi prin telefon de catre prietenul si colaboratorul meu Armand Popa, aflat la observatii sub cer Bortle 2, am cautat si gasit cometa C/ 2017 K2 (PanSTARRS), cea semnalata pe forumul astronomy.ro de catre MariusP  si fotografiata de userul kereses:


Comet C/ 2017 K2 PanSTARRS


La 48x/X Cel 25mm, cometa era vizibila doar cu vedere periferica. Se afla la momentul observatiei  intre perechea de stele  CSN 10+ FOX 9029 la Sud si un asterism continand stelele  perechea de stele HD 160312 + HD 160141, la Nord . 

Pe masura ce am marit grosismentul pana la 150x s-a vazut tot mai bine: un obiect cetos, amorf, cu o foarte slaba condensare centrala, cu un diametru de maxim doua minute de arc.

Conditiile de observatie au fost adverse, nori subtiri filiformi se deplasau pe cer si dainuia tot timpul o pacla subtire.

In intervalele de timp in care cometa a fost inobservabila, m-am distrat rezolvand stele duble precum Lambda Oph / 1.37'' , Alfa Her/ 4.64'', Delta Her/ 13.8'', Izar / 2.9''.

Apoi norii au cuprins tot cerul, n-a mai fost nicio distractie. 

Nani, nani, astronomu' mami !

Tuesday, January 11, 2022

Observatii de stele duble si multiple la 7 Ianuarie 2022



Sistemul BU 385 observat la 7 Ianuarie a.c.



Vineri 7 Ianuarie 2022 am efectuat observatii cu dobsonianul D=200mm F/6.16.

Am incercat, fara mari sperante, sa observ galaxia NGC 7457 din Pegas.

Nu erau motive pentru sperante desarte deoarece Luna, aflata in preajma Primului Patrar, era sus pe cerul plin de pacla unei nopti umede de iarna.

Pentru cautarea galaxiei pomenite, am folosit harta 74 din ''Pocket Star Atlas'' de Roger Sinnot.

Repede am realizat ca telul propus nu poate fi atins  dar privind la harta 74 am remarcat la Nord de Beta Pegasi si in zona de domiciliu a galaxiei, o mica aglomerare de stele duble. In PSA stelele duble nu au mare cautare, majoritatea nici nu sunt etichetate. Am decis totusi sa le observ asa ca am facut o mica schita cu pozitia (foarte aproximativa) a fiecarei duble in raport cu celelalte si cu Scheat/ Beta Peg. Ulterior, o asemenea schita se dovedeste a fi suficienta pentru identificarea in Stellarium a obiectelor observate, obtinerea unui cod de catalog recunoscut de catre StelleDoppie, situl exceptional pe care-l folosesc pentru aflarea parametrilor stelelor duble.


Harta zonei, cu evidentierea stelelor duble si multiple observate:


Zona la Nord-Est de Beta Peg



Datele stelelor observate.
De remarcat ca am pornit de la un numar de sase stele dar in raportul observatiei am inregistrate opt stele duble : BU 385 este compusa din BU 385 AB (steaua subarc) + dubla HJ 5532+ dubla ARN 25.


Raport tabelar al stelelor duble observate la 7 Ianuarie a.c.

Cele mai interesante stele din tabelul observatiei sunt BU 78 si BU 385.
BU 78 este o stea tripla care poarta indicativul marelui observator de stele duble si multiple Sherbourne Wesley Burnham. Am mai spus-o si nu mi-e rusine sa repet: cand , pornit la vanatoare de duble, intalnesc intr-un atlas stelar indicativul BU mi se zbarleste chelia, din doua motive. 

Sherbourne Wesley Burnham




Primul motiv este incantarea si admiratia pe care o am pentru acest astronom care a fost amator , pentru cea mai mare parte a activitatii sale.
Al doilea motiv este un amestec intre sentimentul de exaltare cu teama de esec. Am invatat dupa multe ceasuri de lupta tacuta, cand incercam sa rezolv stele duble BU, cat de dificila este observarea acestora. Stelele BU sunt de toate felurile, luminoase sau slab luminoase dar fie au separatie foarte mica, fie au companioni extrem de slab luminosi. Intr-un fel sau altul, stelele BU au acea combinatie de parametrii care garanteaza observarea lor cu maxima dificultate.

Din fericire, Sinnot nu indica numele dublelor, cel mai des le evidentiaza doar in atlasul sau cu o liniuta transversala. Asa ca abia a doua zi dupa observatie, am aflat ca am avut onoarea de a observa doua stele Burnham.

Steaua BU 385 este compusa asadar din trei duble : prima este dubla subarc, deci cu separatie < 1'' intre stelele componente.
In acest caz, separatia este de 0.69'', observabilitatea fiind afectata moderat negativ de diferenta de mai bine de trei sferturi de clasa de magnitudine dintre steaua primara si companion.
Alta dubla componenta este HJ 5532 formata intre primara si companionul ei (vazute ca o singura stea - pentru ca pana la Burnham chiar asa au fost vazute  de catre toti observatorii) si companionul C. Se spune AB,C.
Cea de a treia dubla care ''locuieste'' la aceeasi adresa este ARN 25, adica AB,D.


Sistemul stelei multiple BU 385



La 154x/ Baader zoom Mark III, steaua BU 385 aparea ca o stea tripla : o stea centrala si doi companioni. In acea seara , ocularul zoom Baader si-a dovedit din nou calitatea excelenta deoarece ,chiar si la acea marire mica, a scos in evidenta aspectul astigmatic, alungit al stelei principale. 
Aceasta m-a determinat sa maresc in continuare la 246x cu ocularul Radian 5mm ''et voila'', se vedea un  companion la un unghi de pozitie estimat de mine la PA= 80 grade. Valoarea corecta este de 83 grade.
Marind la 308x cu ocularul Lacerta 4mm, se vedeau mai bine discurile Airy in contact, lasand uneori sa se vada un spatiu negru ingust, fluctuant si de scurta durata.
Cele de mai sus nu se vedeau mai bine la marirea de  385x dar aceasta m-a ajutat sa vad culorile stelelor din campul vizual.
Primarea BU 385 este alba cu usoara nuanta albastra.
La Vestul campului vizual este o stea oranj iar la Sud-Est este o stea galbena.
O stea foarte slab luminoasa aflata intre aceasta stea galbena si steaua primara era de culoare gri, semn ca se afla in apropierea magnitudinii limita a intrumentului, pentru conditiile date.


Zona lui BU 385, intr-un camp de 15' conform DSS2 via Aladin Lite
(pentru comparatii si confirmare, mai putin a companionului subarc bu 385 AB
a carui fotografiere necesita tehnici speciale) 



La elaborarea hartii zonei am folosit o captura de ecran din Stellarium iar la identificarea stelelor am folosit atat acest planetariu virtual cat si Aladin Lite.
Fotografia lui S.W. Burnham este de pe Wikipedia.
Desenele observatiei imi apartin.  

mpt , Arad, 10 Ianuarie 2022