Sunday, June 21, 2020

Seeing excelent de Sambata 20 Iunie


Aseara, Sambata 20 Iunie a.c. cerul de seara a avut o splendida si seducatoare culoare albastra.
As fi vrut sa fac observatii cu mini-luneta de 45x300mm imediat dupa crepuscul  si apoi cu dobsonianul de 200mm.
Am pregatit amandoua instrumentele ... ma rog ,instrumentu' si mini-instrumentu' ...dar nu mi-a trebuit multa vreme sa imi dau seama ca ''fericirea'' nu va dura.

*Am neglijat deci luneta de 45mm prin care am apucat sa rezolv Zeta Lyr si Porrima si am facut rapid cateva observatii cu dobsonianul de 200mm.

*Cu dobsonianul de 200mm am rezolvat in zeci (poate sute?) de stele roiurile sferice M3 si M13.

*Am observat inelul oval al lui M57 si interiorul sidefiu al acestuia.

*Ici si colo aparusera deja crampeie de nori asa ca m-am axat apoi pe observarea catorva stele duble.
La Epsilon 1-2 Lyr am vazut separate cele doua duble si, mai ales, am vazut cele doua stele ''debolissima'' semnalate de Amiralul Smyth.

*La Vega am vazut doua stelute, una la Nord si alta la Sud, ambele separate de steaua principala prin o sesime din raza campului vizual al ocularului Plossl 6mm/205x.
Daca acest ocular are 52 grade, aceasta inseamna separatii de ordinul a 76'', in buna concordanta cu separatiile lui AB/84'' si AE /87'' indicate de StelleDoppie.

*Apoi am facut gresala de a indrepta telescopul spre Delta Cyg si, din acel moment, putinul timpul de telescop ramas a fost blocat... 
Am vazut eu multe rezolvari ale lui Delta Cyg dar nici una ca aseara !
Nu pot descrie altfel decat ca cel care altadata era un companion greu de vazut, acum se vedea nemaipomenit de clar si stabil, la ''un cot distanta'' de steaua primara !
Am simtit pur si simplu impulsul (pe care l-am si urmat) sa verific daca nu cumva privesc cine stie care stea dubla lejera, in loc de Delta Cyg. Ei bine, dumneai era ...

*Electrizat, am indreptat reflectorul spre Zeta Her/STF 2084, unde imaginea nu a mai fost chiar atat de izbitor de clara dar se vedea si acolo ''biluta'' companionului, ''la ora doua''.
La Zeta Her am folosit 205x/Radian 6mm si 246x/Radian 5mm, companionul vazandu-se cel mai bine la 246x.

*Tot mai multi norisori aparusera pe cer.
Am indreptat telescopul spre STT 359 si STF 2320 pentru ''repetarea lectiei de ieri''.
Calitatea deosebita a seeingul s-a vazut in faptul ca STT 359 cu separatie de 0.75'' si STF 2320 cu separatie de 0.75'' au fost ambele rezolvate deja la 205x/Radian 6mm.

STT 359 /O Sigma 359 - Hercules



STF 2320/ Sigma 2320 - Hercules


La 246x/Radian 5mm, la ambele duble s-a vazut bine spatiu liber intre discurile Airy ale stelelor componente.
Desi ''teoria'' lui StelleDoppie spune ca STF 2320 este mai lejera cu a sa separatie ''mare'' de 0.9'' , tabelul lui tanti Sissy Haas loveste din nou : chiar si in conditii de seeing excelent, STT 359 a fost mai usor de rezolvat decat STF 2320.
Vedem in atasamente de ce.

M-am tot plimbat cu telescopul intre aceste stele pana ce o nebuloasa de origine hidro-terestra a obturat intreg cerul.
Ultimul obiect observat a fost steaua dubla STF 2054 cu separatia de 1'' din Draco, excelent rezolvata la 205x.

No comments:

Post a Comment