Observatii Vineri 21 Februarie '25

La fin du monde - Camille Flammarion
sursa :wikipedia

''La fin du monde'' roman stiintific de Camille Flammarion, de descarcat in format pdf

Cerul a fost din nou ''semisenin'' in seara de Vineri 21 Februarie. In atmosfera exista pacla considerabila, greu de vazut in mod direct deoarece era aparent uniform repartizata. De unde stiu ? Din observatiile care au urmat, cand transparenta atmosferica s-a dovedit a fi serios afectata de pacla.

Marele esec al acestei seri a fost neobservarea variabilei SY Cnc. Situata la Est de roiul deschis M44, SY Cnc este o variabila cataclismica a carei luminozitate variaza intre magnitudinile vizuale 11 si 14, intr-un interval ceva mai mare de 9 ore ( 0,38 zile). 

Tipul exact al lui SY Cnc este UGZ. Inseamna ca observand aceasta stea, observam de fapt o stea dubla cu componente foarte apropiate - de unde perioada foarte scurta. 

Clasa UG este formata din stele binare in care una dintre componente este o pitica alba, in jurul careia materia s-a acumulat intr-un disc de acretie. 

Subclasa UGZ este formata din acele stele binare variabile UG care, dupa o explozie in care li se mareste luminozitatea, pot stagna la o luminozitate qvazi-constanta pe durata a mai multor cicluri. ( Ca sa zicem asa, raman ''suparate'' mai multa vreme).

La locatia lui SY Cnc, am zarit la 171x, cu mare dificultate, niste stelute extrem de slab luminoase. De fapt, au fost nefiresc de slab luminoase. Una dintre stelele de comparatie, situata imediat la Vest, de SY Cnc, este de magnitudinea 12,6. Care ar trebui sa fie vizibila chiar si in reflectorul meu de 148mm F/5. Cauza lipsei de vizibilitate nu poate fi decat transparenta atmosferica scazuta cauzata de pacla din zona constelatiei Racul. De aceea doar am zarit niste stelute cu vederea periferica dar nu le-am putut identifica si, cu atat mai putin, compara. Ramane  ... pentru ''nextul urmator'' !

Iata mai jos, traducerea mea pentru clasa UG din articolul ''Classifying Variable Stars'' de pe situl Societatii Astronomice a Australiei de Sud :

'' ....UG = U Gem sau novă pitică. Sisteme binare stranse, cu un disc de acreție în jurul stelei pitica alba. Izbucniri cu amplitudini de la 2 la 9 magnitudini, care durează o zi sau două si care apar la intervale cvasi-periodice cu durate de la zile la ani. Multe dintre aceste stele sunt variabile in ultraviolet și in raze X. Cele mai multe UG sunt reclasificate în subspeciile UGSS, UGSU și UGZ in baza studiilor suplimentare. 

 UGSS = SS Cyg. O subspecie UG cu izbucniri care durează câteva zile. 

 UGSU = SU UMa. Subspecie UG care are atât izbucniri „normale”, cât și superexplozii ocazionale (cu până la 2 magnitudini mai strălucitoare și de aproximativ 5-8 ori mai lungi). 

 UGZ = Z Cam. Subspecie UG care poate rămâne la o magnitudine intermediară aproape constantă timp de mai multe cicluri, după o izbucnire....''.

Intreaga clasificare a stelelor variabile o gasiti la linkul urmator. Lumea stelelor este o adevarata menajerie, ba chiar o jungla in ale carei taine incercam sa patrundem. Am aflat multe lucruri dar situatia nu este deloc asa cum este prezentata de ''popularizatori'' de mana a zecea, motivati politic, cum este Neil deGrasse Tyson care prezinta o vizune triumfalista, schematica si reductionista asupra stiintei astronomice.  

https://www.assa.org.au/sig/variables/classifications

Am reusit in schimb aseara sa fac fotometrie vizuala la steaua RR Gem, parte dintr-o alta clasa de variabile si anume RRAB/BL. RR Gem este o variabila pulsanta, deci isi mareste periodic dimensiunile si, de aici, luminozitatea. Sufixul AB inseamna ca are o curba de lumina asimetrica. Sufixul BL inseamna ca prezinta fluctuatii periodice ale curbei de lumina si a perioadei - efect numit Blajko. Intamplator, RR Gem are o perioada de variatie la fel de scurta ca cea a lui SY Cnc, anume de zece ore. Am evaluat aseara pe RR Gem ca fiind de magnitudinea 11,8. De atunci, si pana sa scriu aceste randuri, RR Gem a parcurs cel putin inca odata ciclul de la magnitudinea 10,6 la cea de 11,99. Adica la maxim este de trei ori si jumatate mai luminoasa ca la minim. Si tot acest proces dureaza doar zece ore. 

Ce s-ar intampla oare cu Pamantul daca luminozitatea Soarelui ar creste de trei ori si jumatate ?

Camille Flammarion s-a gandit la asa ceva ... ''am batut apropo-ul'' ceva mai sus.

Tabelul de mai jos contine rezumatul observatiilor de stele variabile de Vineri 21 Februarie, conform raportului meu catre ''nava-mama'' AAVSO. Toate cele sase variabile observate au fost noutati pentru mine. Instrumentul principal a fost binoclul Aculon 10x50mm dar la RR Gem si la SY Cnc (care ''mi-a scapat printre oculare'') am folosit dobsonianul de 250mm. 

In incheiere, pentru ''simtul artistic'', am reobservat, cu dobsonianul, galaxiile M65, M66, M59, M60. 

A fost foarte frig dar vederea galaxiilor, inimaginabil de indepartate, asterne in inima sentimentul vesniciei, o vraja care alunga toate grijile pamantesti !

Observatii de stele variabile, 21 Feb. 2025.

Observatii Joi 20 Februarie '25

Binoclul Nikon Aculon 10x50mm

Cerul a fost paclos in aceasta seara dar pacla a fost relativ uniform repartizata. Am decis sa fac observatii de stele variabile.

Am observat opt stele variabile: Gam Cas, Alf Ori/ Betelgeus, Eps Aur, Eta Gem/ Propus , Zeta Gem, TV Gem. BU Gem si R Leo. 

Evaluarile de luminozitate au fost efectuate cu ochiul liber pentru Betelgeus si Epsilon Aur iar pentru celelalte stele cu binoclul Nikon Aculon 10x50mm, primit cadou de la Cristian aka CristiB , astronom amator din Austria. Multumesc Cristian !

Datele fotometriei vizuale sunt rezumate in tabelul de mai jos, asa cum le-am raportat la AAVSO unde sunt membru din Mai 2024, cod de observator MPTA. 

Am incarcat aceste evaluari si in baza de date a VCSSZ, sectia de stele variabile  a MCSE, cod de observator MIP,  unde de asemenea sunt membru de cativa ani. Vorbesc despre VCSSZ ca in MCSE sunt membru din ....  ehehehei ... 1994 ! 

Fotometrie vizuala, 20 Februarie 2020

Una dintre stelele variabile pasionante este R Leo. A fost descoperita in 1782 de catre J.A. Koch din Danzig. A fost cea de a cincea stea variabila descoperita. R Leo  este o variabila din clasa Mira, adica o stea giganta rosie a carei luminozitate variaza deoarece, in mod periodic, steaua pulseaza. 

Perioada de variatie a lui R Leo este in medie de 312 zile, cu luminozitatea variind intre magnitudinile 5.8 si 11 V. Ca sa fac o comparatie mai putin astronomica, R Leo pulseaza ca o inima: creste si descreste in diametru. 

Putem sa impingem comparatia un pic mai departe deoarece la unele gigante rosii variabile de acest tip, a fost detectata o asimetrie a pulsatiei, a cresterii si descresterii in diametru. Steaua creste in volum cel mai mult pe directia unui diametru ecuatorial oarecare si mai putin dupa celelalte diametre, luand o forma ovoidala. Desigur, acestea sunt concluzii deduse din masuratori spectroscopice si Doppler, nu din observatii directe.

R Leonis ofera o superba imagine astronomului amator care scaneaza cerul la Vest de Regulus/ Alfa Leo. Culoarea rosiatica a lui R Leo este observabila cu un binoclu dar un mic telescop este mai potrivit.

R Leo a fost prima variabila observata de catre Leslie C. Peltier si a devenit variabila lui preferata. 

In prezent, AAVSO detine 107.508 de observatii ale acestei stele, efectuate de 1898 de observatori din lumea larga. Sunt bucuros ca 19 dintre acele observatii imi apartin. La maxim, R Leo este probabil observabila cu ochiul liber din locatii cu cer negru. In rest, evolutia acestei stele poate fi urmarita cu un binoclu 10x50mm si o luneta de 60mm.

Iata mai jos curba de lumina a stelei R Leonis pentru ultimul ciclu, de la maximul din Martie 2024 pana la cel  din Ianuarie 2025. Observatiile mele sunt evidentiate cu cruciulita sau semnul +. Aceasta curba este intocmita de serverul VCSSZ al MCSE, folosind datele din baza proprie.

R Leo, Feb. 2024 - Feb. 2025

Mai jos este harta intocmita cu ajutorul plotterului VSP de la AAVSO si pe care o folosesc la observarea binoculara a lui R Leo. Steaua mare, luminoasa, reprezentata la mijlocul laturii din stanga a hartii, este Alfa Leo/ Regulus. M-as mira ca cineva sa aiba dificultati in gasirea variabilei R Leo, reprezentata ca un cerculet cu reticul, in centrul hartii. Numerele de langa stele, reprezinta magnitudinea vizuala aparenta V  in sistemul Johnson, cu virgula omisa pentru usurarea calculelor.

Cum se vede in graficul de mai sus, R Leo se gaseste deja pe ramura coboratoare a curbei de variatie a luminozitatii. Pana dincolo de magnitudinea 7.0 - 7.5, pot face evaluarile cu binoclul dupa care va trebui sa folosesc harta ''de adancime'' si telescopul.

Harta pentru fotometrie vizuala cu binoclul a stelei variabile R Leo

In timpul si dupa observatiile de variabile de aseara, am observat, cu acelasi binoclu, si cateva obiecte ale cerului profund :

M34 - Mel 20 - NGC 884+869 - Stock 2 - NGC 663 - Cr 28 - NGC 1528 - M31 - M35 - M44 - M67 - M37 - M36 - M38 - NGC 2264 - NGC 2244 - M50 - M48 - Mel 111 - Cr 70 - Cr 69 - Cr 65.

Am rezolvat trei stelele duble, lejere chiar si pentru un binoclu : Alcor + Mizar ca dubla dar era vizibila si steaua Sidus Ludovicianum; dubla foarte larga Alfa UMa/ Dubhe si dubla 17 Com din roiul stelar deschis Mel 111.

Langa Jupiter am vazut un satelit la Est si altul la Vest dar deja dardaiam de frig. Am mai admirat cateva clipe culoarea roscata a lui Marte si am fugit, cat de repede am putut, la caldurica.

Observatii binoculare aniversare, 15 Feb. 2025

Sky Watcher Classic 250P aka ''Grond''

Azi, Sambata 15 Februarie 2025, Astrolubul Galaxis a aniversat varsta de 38 de ani !

La multi ani !

In urma cu trei ani am cumparat de pe forumul astronomy.ro un reflector Sky Watcher Classic 250P cu parametrii D= 250mm si F= 4,8. Montura este de tip Dobson iar calitatea opticii este buna, mult mai buna decat m-as fi asteptat. Imi plac mult povestile lui Tolkien asa ca am denumit acest telescop drept ''Grond'', numit si ''Servant of the Shadow''.

Dar exista intotdeauna loc pentru mai bine si, de ceva vreme, ma gandesc sa modific partea mecanica a acestui telescop. Unul dintre lucrurile care-mi plac mai putin la el este cotirea enorma a fascicului. Distanta de la axa optica, de la punctul in care lumina este reflectata de secundara newtoniana inafara tubului si pana la planul focal, este prea mare pentru gustul meu.

Ieri insa m-a frapat o intrebare rasarita de nu stiu unde si careia nu stiam sa-i raspund: ''Oare nu cumva este suficienta cotirea pentru a permite utilizarea vizorului binocular ? ''. Intrebarea e buna dar nu puteam sa-i gasesc raspuns decat prin testare.

Azi, Sambata 15 Februarie a.c., cerul a fost senin si, desi paclos, mi-a permis testarea telescopului cu vizorul binocular. Am doua vizoare binoculare, unul este marca IOR iar celalalt este Nikon. Mi-am testat ideea cu vizorul binocular Nikon.

Vizorul binocular Nikon, lentila Barlow
si ocularele Bausch and Lomb

Spre regretul meu, cotirea laterala a acestui reflector newtonian nu este suficienta pentru a permite folosirea directa, fara lentila Barlow, a vizorului binocular. In poza de mai sus, vedem la dreapta jos, lentila Barlow iar la stanga jos, perechea de oculare Bausch and Lomb f=25mm, folosita la aceste teste.

Amplificarea nominala a lentilei Barlow este 2x dar , impreuna cu vizorul, ajunge undeva la 4x. Grosismentul obtinut este de aproximativ 190x - 200x. In viitor voi determina amplificarea reala prin masurarea discurilor Airy.

Lentila Barlow a fost produsa in Japonia, marca este necunoscuta si a fost a regretatului Gavril Beches.

In actuala configuratie, montura lentilei Barlow este realizata, dupa schitele mele, de strungar. Lentila divergenta si interiorul sunt innegrite cu vopsea neagra mata.

Ocularele Bausch and Lomb f=25mm sunt de microscop, si au un camp vizual aparent estimat la 45*.

Testul propus s-a incheiat foarte rapid cu rezultat negativ dar , daca tot am pus telescopul in statie, am facut observatiile de mai jos, numite ''aniversare'' in cinstea fondarii Astroclubului ''Galaxis'' !

Vizorul binocular IOR

Observatii:

- Centrarea cautatoarelor ( RDF + RACI 8x50mm) le-am efectuat pe steaua Alfa Ori / Rigel care poarta si indicativul de stea dubla STF 668. Companionul a fost rezolvat si separat ''din prima''.

- Oglinda principala inca nu era complet aclimatizata. Am rezolvat si separata Delta Ori, cu separatie uriasa iar in Trapezul lui Orion am vazut doar patru stele: A,B,C,D.

- Nebuloasa M42 si M43 se vedeau destul de bine ( cerul era totusi paclos), cu voaluri si filamente.

- NGC 1981 a fost prea mare pentru a incapea in campul vizual real dar steaua dubla STF 750 ( gheara din fata dreapta a Crocodilului ), cu separatia de 4,2'' a fost separata.

- Zeta Ori, Iota Ori si Lambda Ori au fost rezolvate ca triple, cu cate doi companioni fiecare.

- Sigma Ori/ STF 762 a prezentat trei companioni. Eluzivul companion C, de la Vest de primara, a fost uimitor de bine vizibil. Iar STF 761 a fost rezolvat ca tripla.

- Intre timp, oglinda s-a aclimatizat. Am revenit la Trapezium unde, cu mare satisfactie, am vazut clar sase stele, deci si E si F. Eram gata pentru un nou test !

- Am indreptat telescopul spre 52 Ori/ STF 795 care, de cand o tot observ si de cand ne tot perpeleste (pe mine si ale mele telescoape) a devenit stea dubla subarc, avand acum o separatie de 0,96''. A fost rezolvata dar nu separata. Este nevoie de marire mai mare !

- 32 Ori/ STF 728 cu separatia AB= 1,4'' a fost doar rezolvata iar Eta Ori/ DA 5 cu separatia de 1,8'' a fost rezolvata si separata.

- Daca tot am ajuns la ora adevarurilor brutale, hai sa vedem ''ce zice'' si dubla subarc 7 Tau/ STF 412 cu separatia de 0,8''. Multe n-a avut de zis. S-a vazut tot timpul ca un segment care, in unduirile seeingului, aparea in mod aleator ca un ... hm ... ''micro-minuscul'' semn al Infinitului. Cum am zis deja, baga mariri mai mari, Mircica ! Serios ? La vizoarele binoculare, aceasta nu e ceva ... simplu. Ba chiar e dublu ! Pentru ca e nevoie de o noua pereche de oculare cu focala mai scurta. 

O prima concluzie: rezolvarea lui 52 Ori si prezentarea, chiar si aleatorie a discurilor Airy tangente la 7 Tau, sunt indicii foarte pozitive care sugereaza rentabilitatea unei perechi de oculare ''tari''. Garanteaza pentru aceasta imaginea superba a lui Trapezium, cu cele sase stele ale sale.

- Jupiter a prezentat un disc unduit molcom in seeing, cu benzi numeroase si cu satelitii galileeni asezati cate doi la Est, respectiv la Vest.

- Marte , da, Marte, oh, minunatul si enigmaticul Barsoom ! In partea de jos a discului martian, deci la Polul Nord al acestuia, se vedea Calota polara nordica. Alba si mare, bine vizibila.

In emisfera vestica, in zona temperata, sau, ca sa zicem asa, in coltul stanga-sus al imaginii, trona o zona gri in forma de Y, amintind de forma continentului african. Nu putea fi decat Syrtis Major, aflat la Vest si pregatindu-se sa iasa din imagine. Cam la aceleasi latitudini ca partea bifurcata a lui Syrtis, se vedeau spre Est doua zone gri ,intinse pana la celalalt limb. Din ''Mars Profiler'' al lui ''Sky and Telescope'', am aflat ca zona de pe meridian a fost Sinus Meridiani iar zona gri, mai intensa, mai mare, mai bine vizibila ca precedenta, era Mare Erythraeum.

Revenind la Calota polara nordica: imediat la Sud de ea, deci deasupra ei in imagine, se zarea, dar foarte nesigur, o zona ca o banda gri abia observabila, de mica intensitate. Aceea ar fi trebuit sa fie formata din Utopia la Vest si Mare Acidalium la Est. Ceea ce am zarit eu a fost o banda de un gri translucid, de foma si dimensiuni incerte, aproape inobservabila.

Marte, 15 Feb. 2025, 21:14 UTC
Dobsonian D=250mm , aprox. 200x

Alte observatii:

- M35 a incaput aproape complet in campul vizual, bogat in stele

- Castor s-a vazut ca o stea tripla superba iar Delta Gem/ STF 1066 a fost si ea foarte frumos rezolvata si separata

- NGC 2392, alias Eskimo Nebula s-a vazut mare, extinsa, cu ''doua viteze'', avand o zona centrala mai luminoasa si mai mica in diametru si una mai mare si mai slab luminoasa. Plus steaua centrala, bine vizibila.

- M44 este un roi stelar prea extins pentru marirea de 200x

- M67, rezolvat in aprox. 25 stele

- Zeta Cnc / Tegmine / STF 1196 a fost frumos rezolvata si separata ca tripla, cu AB avand separatia de 1,1''

- In Canis Major am observat ''Winter Albireo'' alias HJ 3945 iar in roiul deschis Tau CMa am numarat 25 de stele dispuse intr-o superba coroana astrala

- Roiul deschis M47  a fost bine vizibil dar ... hm... roiul invecinat NGC 2423 nu a fost prea spectaculos. Cand roiul M46 abia s-a zarit, am stiut ca observatia s-a incheiat. Vizorul binocular a facut condens pe prisme.

Aceasta este a doua si ultima concluzie: vizoarele binoculare sunt expuse la aburire iar prezenta lor pe telescop face observatia mult mai dificila. Observatorul trebuie sa fie mult mai atent la pozitia sa, a corpului sau fata de telescop iar dereglarile prin atingerea sau lovirea involuntara a vizorului sunt evenimente mult  mai frecvente decat cele similare de la obsevatiile ''ciclopice''. Dar ''se merita'' !