Tuesday, December 7, 2010

Prima mea imagine printr-o luneta


De foarte multa vreme am dorit sa am o luneta astronomica.Si am avut,mai exact am construit cateva. Prima am construit-o la 12 ani impreuna cu prietenul meu din acea vreme, Dan Ocsi. Mama lui Ocsi ne-a finantat , deci luneta a fost de fapt si de drept a lui. Luneta , prin care privesc in poza facuta  optsprezece ani mai tarziu dupa cele descrise mai jos,in timpul eclipsei de Soare din 30 Mai 1984, este tot cu obiectiv din lentila de ochelari de +0.75D. In stanga mea il vedem pe Nicu Reinholz , fericitul ''apropritar'' al lunetei si,mai ales,al telescopului Newton de 140mm F/10.
Dar  revin la luneta construita in anii copilariei. Cartea dupa care ne-am inspirat era ''Dupa lectii'' a lui Mamaev.  A fost o luneta cu obiectiv lentila de ochelari de +1 D deci focal de un metru,pentru care aveam tubul de carton pregatit,  iar ocularul...ei bine aici lucrurile s-au complicat. Pentru a obtine o marire de 20x,aveam nevoie de o lentila de +20D , asadar cu focal de 5cm.  Micul atelier de optometrie din Carei, orasul copilariei mele,atelier situat peste drum de Primarie, (pe atunci cunoscut mai mult drept sediul Partidului), a avut lentila de 5x100cm dar nu avea pe stoc lentila dorita cu focal de 5cm si care sa ne asigura mult ravnita si fantastica marire de 20x. Si chiar atunci a inceput un proces de improvizare, inlocuire, bricolare avand drept scop realizarea lunetei dorite; proces care nu s-a terminat nici in ziua de azi. Si cu care m-am obisnuit atat de mult incat  , daca ar inceta , cu siguranta mi-ar lipsi.
Asadar , pe loc, m-am hotarat si am cerut optometristului sa ne slefuiasca, la un diametru ceva mai mic decat interiorul tubului de carton,  pe care l-am luat cu noi, doua lentile cu focal de 10cm fiecare. Asa s-a si intamplat, eu si prietenul meu Ocsi nu ne incapeam in piele de bucurie, doar mama prietenului meu  nu era chiar atat de fericita deoarece a trebuit sa plateasca  , in plus, o lentila si ajustarea si a acesteia la diametrul potrivit.
Ne-au trebuit vreo doua zile sa taiem tubul principal la lungimea corecta, sa-l innegrim cu tus la interior, sa facem o montura de carton pentru obiectiv; tubul portocularului l-am ''forjat'' noi, din hartie, carton si lipici.
In fine, in seara celei de a doua zile, aveam luneta in mainile noastre si incercam obositi dar fericiti sa ''prindem'' o imagine cu ea. Imi amintesc vag, prin ceata timpului, ca prima imagine telescopica vazuta de mine a fost cea a unui stalp stradal de curent , imbracat intr-o incalceala foarte inestetica de cabluri si izolatori, aspect foarte la moda inca si acum , dupa mai bine de 44 de ani. Singura diferenta sta in faptul ca pe atunci stalpii erau din lemn impregnat cu motorina, erau mai scunzi iar becurile erau mai rare si mai slabe.
Pentru acea luneta nu am construit niciodata un trepied , vreo montura . Aveam alte preocupari.
Citeam de zor carti stiintifico-fantastice:
''Paradoxala aventura'' a lui Ion Manzatu,  
''Razboiul Lumilor'' si ''Primii oameni in Luna'' de H.G. Wells, 
''Doando'',  
''Nebuloasa din Andromeda'',  
''Planeta cubica'', 
tot ce gaseam de Jules Verne,  
''In umbra timpului'' de Kernbach, 
 ''A zecea planeta'',  
''Legendele capitanilor stelari'',  
''Cantecul Cibenei'',  
''Intoarcerea focului'',  
''Un roman in Luna'' de H. Stahl. 
Acestea,plus cele din CPSF, colectia de povestiri stiintifico-fantastice, care  apareau lunar in noile numere ale  colectiei .
Fratele meu Vasile incepuse sa colecteze CPSF in anii '50 iar pe cand mi-a parvenit mie,colectia avea deja in jur de 200 facsimile.  Acolo am citit,de pilda, pentru prima data ''Solaris'' al lui Stanislaw Lem.
Eram convinsi, eu si prietenul meu, ca ''pana ce vom creste mari'', omenirea va porni spre stele.
Nu trecea mai mult de una,doua saptamani si se intampla vreun  lucru nou si extraordinar . 
A fost epoca marilor programe spatiale. Se trimiteau sonde numeroase spre Luna, spre Venus, spre Marte. 
URSS si SUA se intreceau in lansarea in spatiu a echipajelor de astronauti. Cursa inarmarilor duduia, intreaga planeta parea intesata cu rachete care plecau spre cer sau erau in astepare sa plece, invaluite in norii lor uriasi de foc, fum si aburi.
Am construit mica noastra luneta cu gandul de a vedea incotro ne indreptam,incotro ne vom indrepta. 
Ne interesa de fapt Astronautica, marele exod spre stele. Astronomia era doar o stiinta, unul din instrumentele cunoasterii.
Peste apa tulbure a timpului insa, flacara curiozitatii a fost aproape stinsa, strivita in cenusa.Iar tinta noastra a urcat la stele,acolo unde-i este locul!

A ramas doar atractia cerului instelat sub forma Astronomiei ca o amintire a unui paradis posibil, promis dar pierdut.
Omenirea nu se indreapta spre stele!



In ultimele  poze vedem doua lunete  pe care le-am construit  patru decenii mai tarziu,tot din lentile de ochelari.Cea rosie este o luneta olandeza,sau daca vreti Galilei,de 4x40mm,diafragmata la o apertura de 25mm,obiectivul fiind o lentila  convergenta de ochelari de +2 D/F=50cm  iar ocularul o lentila divergenta de -8D/f=-12.5cm.Nu este o luneta astronomica dar pe obiecte terestre ofera imagini bunicele!Pe eticheta  vedem denumirea ei drept ''Telescopium Galileanum''.
Luneta albastra este o luneta Kepler cu obiectiv lentila de ochelari de +3D/F=32cm si avand drept ocular lentila biconvexa a unei lupe de +3,5cm focal,marirea lunetei fiind de 9x.Apertura libera a acestei lunete este doar de 15mm.Dar este un instrument care ofera privirii un  uimitor fond negru si catifelat al cerului sideral.De aici provine probabil contrastul excelent al imaginii. Eticheta lunetei ne dezvaluie numele ei de ''Telescopium Keplerianum''.