Saturday, October 14, 2017

''MESSIER 74'' aka ''Phantom Galaxy''

Messier 74 


Vineri 13 Octombrie a.c. ,am reusit sa vad ,fara cea mai mica umbra de indoiala , galaxia Messier 74 , pe drept cuvant numita ''Phantom Galaxy''. 
Nu am gasit-o prin scanare ,nici prin cautare dupa asterisme stelare scoase din Stellarium.
Singura metoda care a dat rezultate , a fost cea recomandata de catre Sue French.
La Nord -Est de steaua Eta Piscii ,in imediata vecinatate , se afla o stea galbena de 7.45 mv si cu indice de culoare 1.61 ,dupa Stellarium.
Punem aceasta stea in centrul campului vizual si asteptam cinci minute. 
Lasam astrii sa defileze prin campul vizual.
Un prim asterism notabil este o pereche de stele notata cu ''x'' in poza de mai jos.
Urmeaza apoi un triunghi de stele ,notata cu ''y''.
Dupa  cinci minute , am avut galaxia M74 in centrul campului vizual. 
Multumesc Sue !

Nota : dupa familiarizarea cu zona , puteti incepe ''pasajul'' direct de la triunghiul notat cu ''y'' -un asterism foarte vizibil rpin telescop  -  si astfel sa reduceti la jumatate timpul de asteptare.





Obiectul vazut de mine este bestial de slab luminos dar l-am vazut prin aceasta metoda .
In sfarsit !
Am folosit pentru aceasta metoda - numita in engleza ''sweep'' si pe care as traduce-o in romana prin ''pasaj'' - ocularul Erfle Ruski de 15mm si care mi-a oferit un camp vizual efectiv de 44 minute de arc.
Galaxia se vedea la 82x extrem de slab in vedere directa , oarecum mai bine cu vedere periferica. 

Am aplicat atunci recomandarea facuta de Roger N. Clark in cartea sa ''Visual Astronomy of the Deep Sky'' si anume : grosismente mari.
Grosismente mari dar nu la intamplare ci bine alese.
Dupa cum a demonstrat Clark , telescoapele mici arata mai bine obiectele slabe la grosismente mari.
El a folosit 188x pe telescop de 8 inch , eu am avut la indemana grosismentul de 205x ca fiind cel mai apropiat.
Am aplicat grosismentul de 205x ,obtinut cu TeleVue Radian 6mm si atunci am vazut cu adevarat galaxia Messier 74 ca un obiect circular , foarte slab luminos , cu centrul doar cu ceva mai luminos decat restul suprafetei si avand un diametru de 4-5 minute de arc.
Inafara de cateva stelute foarte slabe raspandite in campul de 18 minute de arc , am vazut M74 precedata de o pereche de stele separate de o distanta aproximativ egala cu diametrul galaxiei , stelele sunt orientate pe directia aproximativa Nord-Sud ,cu steaua nordica ceva mai luminoasa.
Galaxia este urmata imediat la Sud - Vest de o stea galbena. 



Am verificat transparenta cerului pe NGC 1435 numita si ''Nebuloasa Merope''.
Urma sa nu ma astept mai tarziu la miracole deoarece ,desi vizibila , nebuloasa din Pleiade nu era mai bine vizibila decat am vazut-o iarna trecuta in dobsonianul de 125mm.

Tentativa de a vedea NGC 1499 ,cunoscuta drept ''California Nebula'' , a fost neconcludenta.
Folosind grosismentul de 49x si filtrul UHC Optolong , am vazut la Nord-Est de steaua HIP 18518 doar filamentul incercuit in poza.
Nebuloasa are o intindere de peste trei grade , este foarte slab luminoasa , dobsonianul de F/6 este nepotrivit pentru asemenea obiecte.
Voi relua tentativa cu luneta de 90x600mm la 24x cu un camp de 130 minute cu ocularul Plossl de 25mm. 



Am incheiat sedinta de observatii cu prima observatie , din acest sezon , a zonei Orion.
Am lasat filtrul UHC pe ocularul de 25mm si astfel am vazut la 49x o nebuloasa M42-43 extraordinara ,asa cum nu am mai vazut.
Am pus ocularul Ruski 15mm pentru 82x si ,spre uimirea mea ,nebulozitatea din NGC 1973- NGC 1975  se vede - slab ce-i drept - dar fara filtru . Mircea