In seara de 16 Iunie am observat steaua Vega la grosismentul G=154x, obtinut cu ocularul Baader Mark III.
|
Vega la G=154x |
Companionul din stanga lui Vega presupun ca este H 5 39 de 9,5mv, cu separatia de 83,7'' , PA= 184 grade, dupa StelleDoppie.
La dreapta de steaua principala,cred ca am vazut companionul STFB 9 AE , cu separatia de 86,6'', PA=39 grade.
Un telescop mai ''maricel'' , sa zicem Blanco de 4 metri diametru, ar trebui sa vada acolo 18 componente.
|
Vega , dupa StelleDoppie |
Eu, cu micul meu reflector , daca voi reusi sa vad STFB 9 AC si STFB CD voi fi din cale afara de multumit.
In aceeasi seara, la G=385x/ TS Planetary 3,2mm, am reusit sa vad o a patra stea ''debillissima'' in ''Dubla-dubla'' din Lira , adica intre Epsilon 1, dubla nordica si Epsilon 2, dubla sudica.
Am evidentiat aceasta a patra steluta cu culoarea mov.
Marius Pirtac, un experimentat observator al cerului din forumul astronomy.ro, considera ca aceasta a patra stea ''debillissima'' este componenta H a sistemului Epsilon 1-2 Lyrae.
De ce am spus oare despre Marius ca este '' un experimentat observator al cerului'' ?
De prea multe ori, noi romanii, ne punem cenusa in cap, ne vaicarim si ne injosim singuri, fara sa-i bagam in seama pe cei de langa noi care ne dau motive de mandrie : in Mai , anul trecut, acest coleg de forum avea observate un numar de 37 de comete.
|
Epsilon 1-2 cu 4 (patru) stele ''debillissima'': F, E, G si cea mov, presupusa a fi H cu luminozitatea masurata intre 13,2mv si 13,9mv
|
Iata mai jos sursa acestui subiect interesant, al stelelor ''debillissima'' , in cartea ''A Cycle of Celestial Objects'' a lui Admiral William Henry Smyth. Eu m-am inspirat dupa editia revazuta si adaugita a acestei carti de George F. Chambers.
De retinut ca Admiral Smyth numeste de mai multe ori steaua Epsilon 2 drept 5 Lyrae , dupa Flamsteed.
|
Pagina de titlu : ''A Cycle of Celestial Objects'' |
|
Despre sistemul Epsilon 1-2 Lyrae si stelele ''debillissima'' in cartea ''A Cycle of Celestial Objects'' |
Sunt un fan ''inrait'' al observarii sistemului Epsilon 1-2 Lyrae si al stelelor ''debillissima'' dintre care, am vazut pentru prima data stelele F si E la 21 Aprilie 2011 cu dobsonianul ''Ratusca cea urata'' cu D= 125mm F/ 6,9.