OBSERVO.ERGO.SUM

Sunday, March 9, 2025

Omologare stabilizator Bizooka II - Duminica, 2 Martie a.c.

M81/ Galaxia lui Bode si M82/ Galaxia Trabucul

Asadar, Sambata 1 Martie a.c. am verificat functionalitatea stabilizatorului de binocluri Bizooka II. Concluzia pe care am tras-o a fost foarte optimista si prin ea ma felicitam pentru reusita solutiei constructive, indeosebi din punct de vedere mecanic. Pana acum, am efectuat observatii cu binoclul Tento 20x60mm montat pe ''Parghia binoculara''. Care vor fi insa adevaratele rezultate observationale la folosirea lui Tento pe stabilizatorul Bizooka II?

Aceasta am aflta-o Duminica 2 Martie cand cerul a fost mult mai cooperant. Observatii cu binoclul Tento 20x60mm, montat pe stabilizatorul Bizooka II:

- Luna a fost primul obiect al serii de observatii. Era in faza de 10 --11 %, partea iluminata forma o secera foarte subtire in care se vedeau detalii ale reliefului selenar. Restul discului selenar era inca in noapte dar una translucida datorita fenomenului de ''lumina cenusie''. Aceasta era foarte intensa, permitand vederea marilor forme de relief precum Oceanum Procellarum, Mare Imbrium, Mare Nubium si Mare Humorum. Dar se vedeau si forme de relief mult mai delicate precum craterul Copernic sau Tycho. Nefiind un cunoscator al Selenografiei, stiinta mea lunatica s-a cam terminat aici ...

- La Jupiter am vazut, in jurul orei 20:00 TLR, in primul rand, discul. Nu o stea mare si grasuta, nici vreun disculet miniatural ca in alte binocluri ci ditamai DISCUL. Din pacate, fara vreo banda joviana. La Vest se vedea satelitul Ganymede iar la Est se vedea , dupa cum am notat in jurnal: ''2 sat/ E''. Acum la prelucrarea observatiei, aflu ca intradevar, departe la Est se vedea Callisto dar mai aproape de Jupiter se vedea, nu un alt satelit ci Europa si Io aflati la distanta de ordinul a 16'', vizibili prin binoclu ca un singur ''punct'' luminos. De aceea este bine ca ''omuletul astronomic'' sa aiba la indemana, in acelasi timp, si binoclu bun dar si telescop bun.

- In Orion am rezolvat Mintaka al carui companion se vedea larg rezolvat la N-NV de primara.

Mintaka / Delta Ori / STFA 14 AC

- Sigma Ori a fost rezolvata ca dubla, cu companionul la NE iar STF 761 a fost rezolvata ca dubla.

Sigma Ori/ STF 762 AB,E

- Langa Iota Ori, STF 747 a fost larg rezolvata iar in roiul Cr 69 am numarat 11 stele.

- In zona ''sabiei lui Orion'', se vedeau Theta 1 ca tripla , Theta 2 , 42 Ori si 45 Ori. In jurul lui Theta 1 si spre Theta 2 se vedea bine,cu vedere directa, nebuloasa M42.

M42, Theta 1 Ori/ STF 748 AC/AD, Theta 2 Ori, 42 Ori, 45 Ori

- Roiul Cr 65 este prea mare pentru Tento 20x, l-am parcurs ''din doua prinderi'' iar privirea mi-a fost atrasa de 119 Tau, mai cunoscuta ca ''Ruby Star'', o giganta rosie de magnitudinea 4,3.

Conform articolului lui Abdul Ahad, publicat in J.B.A.A. nr. I / 2009, pag. 50, ''Ruby Star'' este a doua stea ca luminozitate, printre gigantele rosii vizibile cu ochiul liber. 119 Tau este depasita numai de catre Miu Cephei, de magnitudinea 4,2, celebra ''Garnet Star''/ ''Steaua de rubin'' a lui William Herschel. Atat Garnet Star cat si Ruby Star sunt stele variabile.

- Am admirat din nou zona lui Aldebaran in Hyade/ Collinder 50 unde se vedea o adevarata cascada de duble : Theta 1 -Theta 2 , Sigma 1- Sigma 2, Delta 1- Delta 2 si multe alte stele si stelute. Un spectacol ceresc inca nou chiar si la a o mia vizionare. Mi-am luat abonament pentru toate stagiunile !

- De la Aldebaran, peste cinci stele, este roiul NGC 1647 unde am zarit, cu greu pe cerul de oras, cinci - sase stele.

- In roiul M35 din Gemenii se vedeau sase-sapte stele dar si o slaba ceata luminoasa.

- M45/ Pleiadele sau Collinder 42, sunt splendide cu doi dintre companionii lui Alcyone separati dar slab luminosi.

Alcyone / STFA 8 AB/ AC

- In roiul M47 s-au vazut bine sapte- opt stele cu multe altele, mai slab luminoase, abia zarite si ceata luminoasa.

- Roiul M46 a fost vizibil ... asa de parca n-ar fi fost ... ''visul unei nopti de iarna''. Ceva, ceva se zarea, o ceata fantomatica dar numai cu vedere periferica si, chiar si cu aceea, la limita.

- Roiul M41 a fost mai darnic si, in ciuda altitudinii foarte mici - zarit razant peste acoperisuri - totusi a prezentat vrea zece stele si ceva ceata luminoasa de stele nerezolvate.

- Revenind la altitudini mai inalte in Auriga, am inceput cu roiul M38 care nu pretinde ochelari de sudura contra orbirii nici in telescoape mult mai mari. Dar in Tento 20x, M38 s-a vazut ''bine'', ca o ceata luminoasa slaba dar vizibila cu vedere directa. M37 a prezentat numai ceata luminoasa dar foarte bine vizibila, mai slab luminoasa in M36 dar acolo se vedeau si cinci -sase stele rezolvate.

- Trecusera deja doua ore de la inceperea observatiei. Am revenit la Jupiter unde, cei doi sateliti care s-au vazut contopiti, Europa si Io, au devenit vizibili, fiind rezolvati ca o ''stea dubla'' cu separatia de 20''.

Jupiter si satelitii galileeni

- Revenind in Universul Sideral, am numarat in M44 cel putin 20 -25 de stele. In M67 abia se zareau cateva stelute, greu de localizat si ceata luminoasa slaba.

- O placuta surpriza a fost rezolvarea stelei duble Iota Cnc cu separatia de 31'' si cu primara galben-pai.

Atunci inca nu stiam ca ma asteapta suprize inca si mai mari ...

Iota Cnc

- Una dintre cele mai ciudate stele duble pe care le poate vedea ''omuletul astronomic'' este STT 9001. Este vorba despre dubla optica formata de catre nebuloasa planetara NGC 2392 / Eskimo Nebula cu steaua HIP 36369, de magnitudinea 10,5, aflata la 99'' separatie, in acelasi camp vizual. In binoclu, conform notitelor mele se vedea : '' ... stea dubla, la verticala, cu planetara ''jos'', adica la Sud? ". StelleDoppie ne spune ca nu, am identificat taman invers. Planetara, considerata drept companion, se afla la unghiul de pozitie 3 grade, adica la Nord. Dar orientarea notata ''la verticala'' a unghiului de pozitie este corecta deci sunt convins ca am zarit planetara Eskimo cu binoclul Tento.

- Am mai observat in Monoceros (fara sa notez detalii) roiurile NGC 2264/ Christmas Tree Cluster, NGC 2244/ Rosette Cluster si M50/ Heart Cluster.

- In roiul M48 din obscura constelatie Hydra, am vazut ''multe'' stelute slabe cu vederea periferica.

- Ajunsesem din nou spre orizonturile sudice ostile. Am revenit la altitudini mai favorabile si am rezolvat Cor Caroli cu separatia de 19''. Bum, bam, bing ! Artificii si sampanie !!!

- La Zeta UMa am rezolvat si separat Mizar de 15'', acompaniat de Alcor si Sidus Ludovicianum.

- In roiul Mel 111, prea mare pentru acest intrument, am rezolvat larg dubla 17 Com. Tinta ar fi fost 12 Com dar am ratat-o ... je ne sais pas purquoi ... nici la Kappa Boo nu m-am descurcat mai bine ....

- Roiul stelar sferic M3 a fost vizibil cu vederea directa.

- Dar imi era deja frig, foarte frig, venise vremea sa ma opresc.

Am luat hotararea ''eroica'' de a mai sarja odata, fie ce-o fi !!!

Si cu aer de mare gambler, mi-am pus toate sansele pe numarul 81. Da, 81 sa fie. Galaxia M81 adica, din Ursa Mare, obiectul preferat al colegului meu de astroclub si prietenului Ionel Lupulesc. Si, ce sa vezi, dupa cum se vede in desenul observatiei, mi-a iesit numarul castigator. Galaxia M81/ Glalaxia lui Bode, se vedea ca un puf foarte delicat de lumina, formand varful unui asterism triunghiular cu doua stele de magnitudinea 9. Dupa inca vreo zece minute de cercetare, cu consultarea atlasului Taki si de panda atenta, am zarit, la limita si galaxia M82. Doua stele de magnitudinea 8 il orienteaza pe cautatorul de comori galactice direct spre galaxia Trabuc.

Cu aceste doua galaxii, aflate la douasprezece milioane de ani-lumina distanta, am incheiat sesiunea de omologare a tandemului ( binoclu Tento 20x60mm+ stabilizator Bizooka II). Multimea de obiecte observate si finetea detaliilor pledeaza de la sine. Acest tandem este foarte capabil, placut de folosit, usor si maniabil. La finalul observatiei, in loc sa bajbai vreo jumatate de ora cu tuburi optice, oculare, cautatoare, baterii si monturi, pungi si capace, doar desfac un singur surub de 1/4'' pentru eliberarea binoclului, pun Bizooka in atelier, iau sub brat jurnalul de observatii ( in timp ce strang la piept comoara de binoclu ) si ma pot retrage la caldurica in Hobbiton. Ceea ce am si facut, bucuros, multumit si recunoscator !

Galaxiile M81 si M82, observate prin binoclul Tento 20x60mm,

montat pe stabilizatorul Bizooka II

Saturday, March 8, 2025

Testare Bizooka II, Sambata 1 Martie

Bizooka II

Candva, cu vreo cinsprezece ani in urma, poate si mai bine, am fost sedus de ideea lui Alan MacRoberts de a stabiliza binoclurile cu un dispozitiv ''de umar'', usor de construit acasa, folosind in principal lemn si cateva organe de asamblare.

Primul asemenea dispozitiv construit la noi ( dupa stiinta mea ) a fost cel al prietenului meu Csillag Attila. Am discutat despre diferitele monturi pentru binocluri pe forumul https://www.astronomy.ro/forum/ si, curand, au fost construite si alte exemplare. Printre care si stabilizatorul meu pe care l-am botezat BIZOOKA. Puteti afla mai multe detalii aici:

Bizooka

Multa vreme, linkul catre acest articol a fost disponibil pe situl ''Sky and Telescope'', asa cum este si corect, deoarece am preluat ideea de la ei.

In timpul folosirii stabilizatorului s-a manifestat insa principalul punct slab al solutiei constructive. Nu ma refer aici la miscarile de respiratie involuntare care se reflecta in miscari de frecventa scazuta a imaginii binoclurilor. Necazul principal era pierderea reglajului placii veticale pe care se afla binoclul. Fenomenul era cauzat de slabirea strangerii celor doua suruburi de lemn care articuleaza placa verticala cu rama stabilizatorului. Cele doua holz-suruburi pur si simplu se desurubau, jocul dintre placa verticala si cadru devenea prea mare , frecarea prea mica iar binoclurile se dezechilibrau.

Solutia pe care am gasit-o este inlocuirea celor doua holz-suruburi cu o tija filetata care strapunge lateralele cadrului si placa verticala. Tija filetata formeaza asadar un ax unitar. Prevazuta cu piulite cu auto-blocare si saibe de teflon, presiunea cadrului asupra placii verticale poate fi reglata in limite largi. Nu mai apare desurubarea iar reglarea frecarii dintre componente se pastreaza. Binoclul devine astfel stabil, stabilizatorul isi pastreaza pozitia reglata a placii. Exact dupa ''cum vor muschii mei'' !

Sambata 1 Martie a.c., cerul a fost noros dupa lasarea noptii. Printre sparturile dintre nori, sau chiar prin norii subtiri, se vedeau cateva astre foarte luminoase. Vederea lor m-a incantat deoarece era suficient ca sa testez noua jucarie. Ma rog, noua varianta de jucarie.

Onoarea de a testa stabilizatorul modificat a revenit binoclului Fujinon Mariner 7x50mm care este acum cel mai vechi binoclu al meu. Sakura a plecat la un prieten.

Obiectele observate au fost Marte, Castor si Pollux in constelatia Gemenii.

In Orion am putut observa cele trei stele numite ''Cei trei crai'' de catre stramosii nostri sau ''Centura lui Orion'' cum zic astronomii, dimpreuna cu Sigma Ori.

Un vanator de nebuloase, ( cum suntem cam toti, nu-i asa ? ) va recunoaste si in vis stelele 42 Ori-45 Ori si Theta 1 Ori -Theta 2 Ori. M-a impresionat faptul ca, in ciuda norilor subtiri, binoclul Fujinon a prezentat clar nebulozitate in jurul stelelor Theta !

Jupiter se vedea ca o stea grasa, fara sateliti insa.

Sirius si Capella straluceau ca stele singuratice, fara alai. Imi place intr-un mod ciudat sa admir aceste stele atunci cand se vad prin nori. Stralucind intr-un contrast indescriptibil cu norii plumburii, abia atunci se vede cu adevarat cat de luminoase sunt iar gandul zboara spre scara uriasa si atat de violenta la care are loc fuziunea lor temonucleara ! Totusi stabila de-a lungul erelor fara numar ...

Dar ''naravul din fire nu are lecuire'' ... Daca ''astronomu' mami'' sufera de obsesia ''dipscai'' musai trebuie sa zareasca ceva minunatii din Universul sideral. Mda, apartin tagmei, nu ma pot sustrage. In aceasta seara a trebuit sa ma multumesc cu roiul deschis Collinder 285. Acest roi stelar deschis a fost descoperit in 1869 de catre scriitorul de astronomie populara Richard Proctor.

Richard Proctor,
sursa Wikipedia

Mai prozaic, noi numim acest roi drept Ursa Mare, de fapt doar asterismul ei principal: Epsilon, Beta, Gamma, Delta si Zeta UMa. Alfa UMa si Eta UMa fac parte din asterismul constelatiei dar din Cr 285 nu fac parte. Si pe acestea le-am vazut la aceasta testare a lui Bizooka II.

Din Cr 285 fac parte multe alte stele precum 37, 78 si 80 UMa, Alfa CrB, Beta Aur, Zeta Boo si multe altele de pe intreg cerul. Atasez o schita cu cateva din stelele din Ursa Mare care alcatuiesc ''centrul'' roiului Cr 285.

Cu observarea dublei Alcor-Mizar, cu o separatie matusalemica, am incheiat acest test.

Concluzia testului, conform notei din jurnalul de observatii: '' ...modificarile ( aduse la Bizooka) au reusit, stabilizatorul pastreaza unghiurile conform reglajelor. Manerul este mai ergonomic. Suportul de binoclu si surubul de 1/4'' asigura rigiditate, binoclul nu vibreaza.OK! ''

Constelatia Ursa Mare, conform hartii UAI,
cu evidentierea stelelor principale din roiul Cr 285

Observatii cu binoclul Saga 10x42mm - Miercuri 26 Februarie

Binoclul Saga 10x42mm

Evaluare a binoclului Saga 10x42mm de catre Dorin Angelescu aka Dbird

In aceasta seara am folosit pentru observatii binoclul Saga 10x42mm, un binoclu chinesezc excelent, cu prisme Amici. Singurul meu binoclu de acest tip.

Observatii:

- La Jupiter se vedea discul. Un disc minuscul, ce-i drept, dar disc. De un diametru enorm pe langa stelele ''punctiforme''. Spre Vest, la distanta mare de Jupiter, se vedea un singur satelit, aflat in planul ecuatorial al planetei. Spre Est de batranul Jove, se vedea un alt satelit, la o distanta de aproximativ o raza joviana, si la o altitudine ''joasa'', sa zicem spre Banda Tropicala Sudica / STB.

- In roiul stelar M35 am vazut sapte, opt stele si ceata luminoasa slaba.

- In constelatia Auriga, roiurile M37 si M36 au fost, la randul lor, slab luminoase dar bine vizibile cu vederea directa.

- Roiul M38 insa a fost cu greu vizibil, la limita, cu vederea directa si ceva mai bine cu vederea periferica ( celebra ''averted vision'' ca sa ne dam romglezi !).

- In roiul Praesepe / Stupul sau Ieslea, adica M44 din Racul, am numarat 16 stele. Se vedea clar asterismul in forma de ''V'' iar steaua din varful acestuia, ADS 6915 care este tripla , se vedea ca dubla.

Iata mai jos, cum s-a vazut roiul M44, in conjunctie cu planeta Marte la 3 Iunie 2023, vazut prin acelasi binoclu Saga si cu steaua multipla ADS 6915 evidentiata.

Roiul Messier 44, asa cum l-am desenat in Iunie 2023, cu Marte si cu steaua tripla ADS 6915

- Roiul deschis M67 s-a vazut numai cu vederea periferica.

- Roiul stelar sferic M3 s-a vazut si el slab luminos dar era totusi vizibil,la limita, cu vederea directa. Altitudinea roiului, la orele de seara de sfarsit de Februarie este mica.

- In roiul Mel 111, cel care joaca rol principal in povestea Parului lui Berenice, numita in limbile slave si Parul Veronicii, o pronuntie mai apropiata cultural de noi, am numarat 20 de stele, intre care si steaua 17 Com, dedublata , cu separatie mare.

- Alcor - Mizar s-a vazut doar ca dubla STF 1744 AC cu separatie imensa de 12 minute de arc. Dar, interesant ca se vedea steaua Sidus Ludoviciana, falsa planeta din 1722 a lui Johhan Georg Liebknecht, poti citi povestea la linkul acesta:

Povestea descoperirii primei stele duble

- Fara intentii prea serioase, am aruncat o privire in treacat spre giganta rosie R Leo la care am remarcat ca era foarte apropiata ca stralucire de steaua de comparatie 64. Iar se pregateste de un plonjon de mare adancime dumneaei, roscata dolofana !

- O alta giganta rosie, usor de gasit in aceasta perioada, este steaua Y CVn din constelatia Cainii de vanatoare, la care culoarea oranj- rosiatica era bine vizibila si foarte frumos redata, bine saturata, de catre binoclu.

- Am incheiat paragraful ''roscatelor'', adica al stelelor gigante rosii, incercand sa observ alta variabila celebra: R CrB. Cred ca am zarit-o, cunosc zona ca pe buzunarul meu ( in care are grija guvernu' sa nu fie prea multe oricum ... ). Dar intreaga Coroana Boreala era scufundata inca in ceata orizontului.

- M-am indepartat cu binoclul de ceata aceea ostila si am preferat sa inchei mica sesiune prin reobservarea stelei Alfa din Ursa Mare. Este una dintre dublele mele preferate. De ce ?

Ce-i asa de interesant si de grozav la o dubla cu separatia de peste sase minute de arc ? Cine face observatii sustinute de stele duble, s-a intalnit - foarte probabil - cu unele purtand, pe harti, indicativul BU sau Bu. Nu trebuie sa ai prea multe ''intalniri'' de acest gen pentru a simti cum ti se face parul maciuca atunci cand, dupa cateva ''trante stelare'' foarte dificile, vezi din nou pe vreo harta sau intr-o lista de sugestii de observatii, terifiantul indicativ BU.

Ei bine, steaua Alfa din Ursa Mare, Dubhe, formeaza cu steluta de magnitudinea 5, din apropierea ei , dubla Burnham 1077 AC. Exista si dubla BU 1077 AB dar, deocamdata , nu si pentru mine ... Cu aceasta nu s-a descurcat nici dobsonianul de 250mm.

Binoclul Saga 10x42mm a fost incantator si in aceasta seara, mic dar puternic, usor dar capabil, oferind imagini superbe. Al meu nu este insa de vanzare ...

Saturday, February 22, 2025

Observatii Vineri 21 Februarie '25

La fin du monde - Camille Flammarion
sursa :wikipedia

''La fin du monde'' roman stiintific de Camille Flammarion, de descarcat in format pdf

Cerul a fost din nou ''semisenin'' in seara de Vineri 21 Februarie. In atmosfera exista pacla considerabila, greu de vazut in mod direct deoarece era aparent uniform repartizata. De unde stiu ? Din observatiile care au urmat, cand transparenta atmosferica s-a dovedit a fi serios afectata de pacla.

Marele esec al acestei seri a fost neobservarea variabilei SY Cnc. Situata la Est de roiul deschis M44, SY Cnc este o variabila cataclismica a carei luminozitate variaza intre magnitudinile vizuale 11 si 14, intr-un interval ceva mai mare de 9 ore ( 0,38 zile).

Tipul exact al lui SY Cnc este UGZ. Inseamna ca observand aceasta stea, observam de fapt o stea dubla cu componente foarte apropiate - de unde perioada foarte scurta.

Clasa UG este formata din stele binare in care una dintre componente este o pitica alba, in jurul careia materia s-a acumulat intr-un disc de acretie.

Subclasa UGZ este formata din acele stele binare variabile UG care, dupa o explozie in care li se mareste luminozitatea, pot stagna la o luminozitate qvazi-constanta pe durata a mai multor cicluri. ( Ca sa zicem asa, raman ''suparate'' mai multa vreme).

La locatia lui SY Cnc, am zarit la 171x, cu mare dificultate, niste stelute extrem de slab luminoase. De fapt, au fost nefiresc de slab luminoase. Una dintre stelele de comparatie, situata imediat la Vest, de SY Cnc, este de magnitudinea 12,6. Care ar trebui sa fie vizibila chiar si in reflectorul meu de 148mm F/5. Cauza lipsei de vizibilitate nu poate fi decat transparenta atmosferica scazuta cauzata de pacla din zona constelatiei Racul. De aceea doar am zarit niste stelute cu vederea periferica dar nu le-am putut identifica si, cu atat mai putin, compara. Ramane ... pentru ''nextul urmator'' !

Iata mai jos, traducerea mea pentru clasa UG din articolul ''Classifying Variable Stars'' de pe situl Societatii Astronomice a Australiei de Sud :

'' ....UG = U Gem sau novă pitică. Sisteme binare stranse, cu un disc de acreție în jurul stelei pitica alba. Izbucniri cu amplitudini de la 2 la 9 magnitudini, care durează o zi sau două si care apar la intervale cvasi-periodice cu durate de la zile la ani. Multe dintre aceste stele sunt variabile in ultraviolet și in raze X. Cele mai multe UG sunt reclasificate în subspeciile UGSS, UGSU și UGZ in baza studiilor suplimentare.

 UGSS = SS Cyg. O subspecie UG cu izbucniri care durează câteva zile.

 UGSU = SU UMa. Subspecie UG care are atât izbucniri „normale”, cât și superexplozii ocazionale (cu până la 2 magnitudini mai strălucitoare și de aproximativ 5-8 ori mai lungi).

 UGZ = Z Cam. Subspecie UG care poate rămâne la o magnitudine intermediară aproape constantă timp de mai multe cicluri, după o izbucnire....''.

Intreaga clasificare a stelelor variabile o gasiti la linkul urmator. Lumea stelelor este o adevarata menajerie, ba chiar o jungla in ale carei taine incercam sa patrundem. Am aflat multe lucruri dar situatia nu este deloc asa cum este prezentata de ''popularizatori'' de mana a zecea, motivati politic, cum este Neil deGrasse Tyson care prezinta o vizune triumfalista, schematica si reductionista asupra stiintei astronomice.

https://www.assa.org.au/sig/variables/classifications

Am reusit in schimb aseara sa fac fotometrie vizuala la steaua RR Gem, parte dintr-o alta clasa de variabile si anume RRAB/BL. RR Gem este o variabila pulsanta, deci isi mareste periodic dimensiunile si, de aici, luminozitatea. Sufixul AB inseamna ca are o curba de lumina asimetrica. Sufixul BL inseamna ca prezinta fluctuatii periodice ale curbei de lumina si a perioadei - efect numit Blajko. Intamplator, RR Gem are o perioada de variatie la fel de scurta ca cea a lui SY Cnc, anume de zece ore. Am evaluat aseara pe RR Gem ca fiind de magnitudinea 11,8. De atunci, si pana sa scriu aceste randuri, RR Gem a parcurs cel putin inca odata ciclul de la magnitudinea 10,6 la cea de 11,99. Adica la maxim este de trei ori si jumatate mai luminoasa ca la minim. Si tot acest proces dureaza doar zece ore.

Ce s-ar intampla oare cu Pamantul daca luminozitatea Soarelui ar creste de trei ori si jumatate ?

Camille Flammarion s-a gandit la asa ceva ... ''am batut apropo-ul'' ceva mai sus.

Tabelul de mai jos contine rezumatul observatiilor de stele variabile de Vineri 21 Februarie, conform raportului meu catre ''nava-mama'' AAVSO. Toate cele sase variabile observate au fost noutati pentru mine. Instrumentul principal a fost binoclul Aculon 10x50mm dar la RR Gem si la SY Cnc (care ''mi-a scapat printre oculare'') am folosit dobsonianul de 250mm.

In incheiere, pentru ''simtul artistic'', am reobservat, cu dobsonianul, galaxiile M65, M66, M59, M60.

A fost foarte frig dar vederea galaxiilor, inimaginabil de indepartate, asterne in inima sentimentul vesniciei, o vraja care alunga toate grijile pamantesti !

Observatii de stele variabile, 21 Feb. 2025.

Friday, February 21, 2025

Observatii Joi 20 Februarie '25

Binoclul Nikon Aculon 10x50mm

Cerul a fost paclos in aceasta seara dar pacla a fost relativ uniform repartizata. Am decis sa fac observatii de stele variabile.

Am observat opt stele variabile: Gam Cas, Alf Ori/ Betelgeus, Eps Aur, Eta Gem/ Propus , Zeta Gem, TV Gem. BU Gem si R Leo.

Evaluarile de luminozitate au fost efectuate cu ochiul liber pentru Betelgeus si Epsilon Aur iar pentru celelalte stele cu binoclul Nikon Aculon 10x50mm, primit cadou de la Cristian aka CristiB , astronom amator din Austria. Multumesc Cristian !

Datele fotometriei vizuale sunt rezumate in tabelul de mai jos, asa cum le-am raportat la AAVSO unde sunt membru din Mai 2024, cod de observator MPTA.

Am incarcat aceste evaluari si in baza de date a VCSSZ, sectia de stele variabile a MCSE, cod de observator MIP, unde de asemenea sunt membru de cativa ani. Vorbesc despre VCSSZ ca in MCSE sunt membru din .... ehehehei ... 1994 !

Fotometrie vizuala, 20 Februarie 2020

Una dintre stelele variabile pasionante este R Leo. A fost descoperita in 1782 de catre J.A. Koch din Danzig. A fost cea de a cincea stea variabila descoperita. R Leo este o variabila din clasa Mira, adica o stea giganta rosie a carei luminozitate variaza deoarece, in mod periodic, steaua pulseaza.

Perioada de variatie a lui R Leo este in medie de 312 zile, cu luminozitatea variind intre magnitudinile 5.8 si 11 V. Ca sa fac o comparatie mai putin astronomica, R Leo pulseaza ca o inima: creste si descreste in diametru.

Putem sa impingem comparatia un pic mai departe deoarece la unele gigante rosii variabile de acest tip, a fost detectata o asimetrie a pulsatiei, a cresterii si descresterii in diametru. Steaua creste in volum cel mai mult pe directia unui diametru ecuatorial oarecare si mai putin dupa celelalte diametre, luand o forma ovoidala. Desigur, acestea sunt concluzii deduse din masuratori spectroscopice si Doppler, nu din observatii directe.

R Leonis ofera o superba imagine astronomului amator care scaneaza cerul la Vest de Regulus/ Alfa Leo. Culoarea rosiatica a lui R Leo este observabila cu un binoclu dar un mic telescop este mai potrivit.

R Leo a fost prima variabila observata de catre Leslie C. Peltier si a devenit variabila lui preferata.

In prezent, AAVSO detine 107.508 de observatii ale acestei stele, efectuate de 1898 de observatori din lumea larga. Sunt bucuros ca 19 dintre acele observatii imi apartin. La maxim, R Leo este probabil observabila cu ochiul liber din locatii cu cer negru. In rest, evolutia acestei stele poate fi urmarita cu un binoclu 10x50mm si o luneta de 60mm.

Iata mai jos curba de lumina a stelei R Leonis pentru ultimul ciclu, de la maximul din Martie 2024 pana la cel din Ianuarie 2025. Observatiile mele sunt evidentiate cu cruciulita sau semnul +. Aceasta curba este intocmita de serverul VCSSZ al MCSE, folosind datele din baza proprie.

R Leo, Feb. 2024 - Feb. 2025

Mai jos este harta intocmita cu ajutorul plotterului VSP de la AAVSO si pe care o folosesc la observarea binoculara a lui R Leo. Steaua mare, luminoasa, reprezentata la mijlocul laturii din stanga a hartii, este Alfa Leo/ Regulus. M-as mira ca cineva sa aiba dificultati in gasirea variabilei R Leo, reprezentata ca un cerculet cu reticul, in centrul hartii. Numerele de langa stele, reprezinta magnitudinea vizuala aparenta V in sistemul Johnson, cu virgula omisa pentru usurarea calculelor.

Cum se vede in graficul de mai sus, R Leo se gaseste deja pe ramura coboratoare a curbei de variatie a luminozitatii. Pana dincolo de magnitudinea 7.0 - 7.5, pot face evaluarile cu binoclul dupa care va trebui sa folosesc harta ''de adancime'' si telescopul.

Harta pentru fotometrie vizuala cu binoclul a stelei variabile R Leo

In timpul si dupa observatiile de variabile de aseara, am observat, cu acelasi binoclu, si cateva obiecte ale cerului profund :

M34 - Mel 20 - NGC 884+869 - Stock 2 - NGC 663 - Cr 28 - NGC 1528 - M31 - M35 - M44 - M67 - M37 - M36 - M38 - NGC 2264 - NGC 2244 - M50 - M48 - Mel 111 - Cr 70 - Cr 69 - Cr 65.

Am rezolvat trei stelele duble, lejere chiar si pentru un binoclu : Alcor + Mizar ca dubla dar era vizibila si steaua Sidus Ludovicianum; dubla foarte larga Alfa UMa/ Dubhe si dubla 17 Com din roiul stelar deschis Mel 111.

Langa Jupiter am vazut un satelit la Est si altul la Vest dar deja dardaiam de frig. Am mai admirat cateva clipe culoarea roscata a lui Marte si am fugit, cat de repede am putut, la caldurica.

Sunday, February 16, 2025

Observatii binoculare aniversare, 15 Feb. 2025

Sky Watcher Classic 250P aka ''Grond''

Azi, Sambata 15 Februarie 2025, Astrolubul Galaxis a aniversat varsta de 38 de ani !

La multi ani !

In urma cu trei ani am cumparat de pe forumul astronomy.ro un reflector Sky Watcher Classic 250P cu parametrii D= 250mm si F= 4,8. Montura este de tip Dobson iar calitatea opticii este buna, mult mai buna decat m-as fi asteptat. Imi plac mult povestile lui Tolkien asa ca am denumit acest telescop drept ''Grond'', numit si ''Servant of the Shadow''.

Dar exista intotdeauna loc pentru mai bine si, de ceva vreme, ma gandesc sa modific partea mecanica a acestui telescop. Unul dintre lucrurile care-mi plac mai putin la el este cotirea enorma a fascicului. Distanta de la axa optica, de la punctul in care lumina este reflectata de secundara newtoniana inafara tubului si pana la planul focal, este prea mare pentru gustul meu.

Ieri insa m-a frapat o intrebare rasarita de nu stiu unde si careia nu stiam sa-i raspund: ''Oare nu cumva este suficienta cotirea pentru a permite utilizarea vizorului binocular ? ''. Intrebarea e buna dar nu puteam sa-i gasesc raspuns decat prin testare.

Azi, Sambata 15 Februarie a.c., cerul a fost senin si, desi paclos, mi-a permis testarea telescopului cu vizorul binocular. Am doua vizoare binoculare, unul este marca IOR iar celalalt este Nikon. Mi-am testat ideea cu vizorul binocular Nikon.

Vizorul binocular Nikon, lentila Barlow
si ocularele Bausch and Lomb

Spre regretul meu, cotirea laterala a acestui reflector newtonian nu este suficienta pentru a permite folosirea directa, fara lentila Barlow, a vizorului binocular. In poza de mai sus, vedem la dreapta jos, lentila Barlow iar la stanga jos, perechea de oculare Bausch and Lomb f=25mm, folosita la aceste teste.

Amplificarea nominala a lentilei Barlow este 2x dar , impreuna cu vizorul, ajunge undeva la 4x. Grosismentul obtinut este de aproximativ 190x - 200x. In viitor voi determina amplificarea reala prin masurarea discurilor Airy.

Lentila Barlow a fost produsa in Japonia, marca este necunoscuta si a fost a regretatului Gavril Beches.

In actuala configuratie, montura lentilei Barlow este realizata, dupa schitele mele, de strungar. Lentila divergenta si interiorul sunt innegrite cu vopsea neagra mata.

Ocularele Bausch and Lomb f=25mm sunt de microscop, si au un camp vizual aparent estimat la 45*.

Testul propus s-a incheiat foarte rapid cu rezultat negativ dar , daca tot am pus telescopul in statie, am facut observatiile de mai jos, numite ''aniversare'' in cinstea fondarii Astroclubului ''Galaxis'' !

Vizorul binocular IOR

Observatii:

- Centrarea cautatoarelor ( RDF + RACI 8x50mm) le-am efectuat pe steaua Alfa Ori / Rigel care poarta si indicativul de stea dubla STF 668. Companionul a fost rezolvat si separat ''din prima''.

- Oglinda principala inca nu era complet aclimatizata. Am rezolvat si separata Delta Ori, cu separatie uriasa iar in Trapezul lui Orion am vazut doar patru stele: A,B,C,D.

- Nebuloasa M42 si M43 se vedeau destul de bine ( cerul era totusi paclos), cu voaluri si filamente.

- NGC 1981 a fost prea mare pentru a incapea in campul vizual real dar steaua dubla STF 750 ( gheara din fata dreapta a Crocodilului ), cu separatia de 4,2'' a fost separata.

- Zeta Ori, Iota Ori si Lambda Ori au fost rezolvate ca triple, cu cate doi companioni fiecare.

- Sigma Ori/ STF 762 a prezentat trei companioni. Eluzivul companion C, de la Vest de primara, a fost uimitor de bine vizibil. Iar STF 761 a fost rezolvat ca tripla.

- Intre timp, oglinda s-a aclimatizat. Am revenit la Trapezium unde, cu mare satisfactie, am vazut clar sase stele, deci si E si F. Eram gata pentru un nou test !

- Am indreptat telescopul spre 52 Ori/ STF 795 care, de cand o tot observ si de cand ne tot perpeleste (pe mine si ale mele telescoape) a devenit stea dubla subarc, avand acum o separatie de 0,96''. A fost rezolvata dar nu separata. Este nevoie de marire mai mare !

- 32 Ori/ STF 728 cu separatia AB= 1,4'' a fost doar rezolvata iar Eta Ori/ DA 5 cu separatia de 1,8'' a fost rezolvata si separata.

- Daca tot am ajuns la ora adevarurilor brutale, hai sa vedem ''ce zice'' si dubla subarc 7 Tau/ STF 412 cu separatia de 0,8''. Multe n-a avut de zis. S-a vazut tot timpul ca un segment care, in unduirile seeingului, aparea in mod aleator ca un ... hm ... ''micro-minuscul'' semn al Infinitului. Cum am zis deja, baga mariri mai mari, Mircica ! Serios ? La vizoarele binoculare, aceasta nu e ceva ... simplu. Ba chiar e dublu ! Pentru ca e nevoie de o noua pereche de oculare cu focala mai scurta.

O prima concluzie: rezolvarea lui 52 Ori si prezentarea, chiar si aleatorie a discurilor Airy tangente la 7 Tau, sunt indicii foarte pozitive care sugereaza rentabilitatea unei perechi de oculare ''tari''. Garanteaza pentru aceasta imaginea superba a lui Trapezium, cu cele sase stele ale sale.

- Jupiter a prezentat un disc unduit molcom in seeing, cu benzi numeroase si cu satelitii galileeni asezati cate doi la Est, respectiv la Vest.

- Marte , da, Marte, oh, minunatul si enigmaticul Barsoom ! In partea de jos a discului martian, deci la Polul Nord al acestuia, se vedea Calota polara nordica. Alba si mare, bine vizibila.

In emisfera vestica, in zona temperata, sau, ca sa zicem asa, in coltul stanga-sus al imaginii, trona o zona gri in forma de Y, amintind de forma continentului african. Nu putea fi decat Syrtis Major, aflat la Vest si pregatindu-se sa iasa din imagine. Cam la aceleasi latitudini ca partea bifurcata a lui Syrtis, se vedeau spre Est doua zone gri ,intinse pana la celalalt limb. Din ''Mars Profiler'' al lui ''Sky and Telescope'', am aflat ca zona de pe meridian a fost Sinus Meridiani iar zona gri, mai intensa, mai mare, mai bine vizibila ca precedenta, era Mare Erythraeum.

Revenind la Calota polara nordica: imediat la Sud de ea, deci deasupra ei in imagine, se zarea, dar foarte nesigur, o zona ca o banda gri abia observabila, de mica intensitate. Aceea ar fi trebuit sa fie formata din Utopia la Vest si Mare Acidalium la Est. Ceea ce am zarit eu a fost o banda de un gri translucid, de foma si dimensiuni incerte, aproape inobservabila.

Marte, 15 Feb. 2025, 21:14 UTC
Dobsonian D=250mm , aprox. 200x

Alte observatii:

- M35 a incaput aproape complet in campul vizual, bogat in stele

- Castor s-a vazut ca o stea tripla superba iar Delta Gem/ STF 1066 a fost si ea foarte frumos rezolvata si separata

- NGC 2392, alias Eskimo Nebula s-a vazut mare, extinsa, cu ''doua viteze'', avand o zona centrala mai luminoasa si mai mica in diametru si una mai mare si mai slab luminoasa. Plus steaua centrala, bine vizibila.

- M44 este un roi stelar prea extins pentru marirea de 200x

- M67, rezolvat in aprox. 25 stele

- Zeta Cnc / Tegmine / STF 1196 a fost frumos rezolvata si separata ca tripla, cu AB avand separatia de 1,1''

- In Canis Major am observat ''Winter Albireo'' alias HJ 3945 iar in roiul deschis Tau CMa am numarat 25 de stele dispuse intr-o superba coroana astrala

- Roiul deschis M47 a fost bine vizibil dar ... hm... roiul invecinat NGC 2423 nu a fost prea spectaculos. Cand roiul M46 abia s-a zarit, am stiut ca observatia s-a incheiat. Vizorul binocular a facut condens pe prisme.

Aceasta este a doua si ultima concluzie: vizoarele binoculare sunt expuse la aburire iar prezenta lor pe telescop face observatia mult mai dificila. Observatorul trebuie sa fie mult mai atent la pozitia sa, a corpului sau fata de telescop iar dereglarile prin atingerea sau lovirea involuntara a vizorului sunt evenimente mult mai frecvente decat cele similare de la obsevatiile ''ciclopice''. Dar ''se merita'' !